„Casa Bernardei Alba”

De Vasile Filip
„Casa Bernardei Alba”
  ARAD. Duminică puteţi să vedeţi (sau să revedeţi) un spectacol de excepţie – „Casa Bernardei Alba – care a avut premiera în data de 19 octombrie, acest spectacol deschizând ediţia din acest an a celui mai important eveniment cultural arădean – Festivalul Internaţional de Teatru Clasic (ediţia a XVIII-a).

Un adevărat punct de reper al creaţiei artistice a teatrului arădean, „Casa Bernardei Alba”, fascinanta poveste a lui Garcia Lorca poartă inconfundabila amprentă regizorală a lui Mihai Măniuţiu, un adevărat magician al fenomenului teatral românesc.

Plin de surprize, experimental, cu text și dans. Așa descrie regizorul Mihai Măniuțiu „Casa Bernardei Alba”, spectacolul din a cărui distribuție fac parte toți actorii Teatrului Clasic din Arad, cărora li s-a alăturat și Claudia Ieremia, actriță a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara. „Am regăsit actorii arădeni în aceeaşi formă şi disponibilitate foarte bune. «Casa Bernardei Alba» este un spectacol fizic, foarte special, care trebuie jucat cu multă energie şi cred că în momentul de faţă actorii sunt bine antrenaţi şi sunt în forma proprie acestui tip de producţie. Am apelat la o formulă care angajează spectatorul, care nu-l va lăsa pasiv, iar ceea ce a rezultat este un spectacol extrem de antrenant” – spunea Măniuțiu.

Coregrafia îi aparține Vavei Ștefănescu iar în ceea ce privește rolul principal, Bernarda, regizorul a optat pentru Zoltan Lovas care a declarat: „Este o provocare pentru mine. Am mai jucat rol de travesti, într-o comedie.Vă aștept să veniți să vedeți ce mamă bună sunt”.

În rolurile fiicelor Bernardei Alba vor fi: Cecilia Donat, Carmen Vlaga, Claudia Ieremia, Alina Danciu, Carmen Butariu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase