„Saptamana eminesciana” la Chisineu Cris

De JA-V.F.
Reactualizat la:
Un omagiu pentru Eminescu FOTO: FAN
Un omagiu pentru Eminescu FOTO: FAN
CHIȘINEU CRIȘ.Un eveniment dedicat marelui poet Mihai Eminescu la care au participat 150 de elevi.

La Grupul Școlar Chișineu Criș a avut loc „Săptămâna eminesciană” (17-20 ianuarie). Prima zi a debutat cu un cenaclu literar în care s-au prezentat viața și opera poetului, vizionându-se un film biografic, elevii lecturând poezii îndrăgite și fredonând melodii cunoscute precum „Mai am un singur dor” sau „Pe lângă plopii fără soț”.

În următoarele zile s-au desfășurat câteva ateliere de creație: atelierul de pictură, elevii încercând să redea prin forme și culoare universul poetic eminescian, observând faptul că, indiferent de tema poeziei, la Eminescu apar aceleași motive literare: luna, stelele, lacul, teiul etc. Al doilea atelier a constat în realizarea unor caligrame, un mod interesant de dispunere a versurilor, având ca obiectiv reprezentarea grafică a simbolurilor sau sugestiilor dintr-o poezie, iar în ultima zi a evenimentului a avut loc atelierul de pictopoezie, elevii realizând lucrări în care se combină poezia cu desenul .

„Prin maniere atractive și artistice, elevii au sărbătorit 162 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, implicându-se cu seriozitate și plăcere în toate activitățile propuse. Cred că am reușit măcar pentru câteva clipe să îi apropii mai mult de poezie și să îi provoc la lectură”, ne-a declarat coordonatoarea acestui proiect, prof. Crețu Carmen.

 

 

Premiere

La final de eveniment a avut loc premierea tuturor lucrărilor cu adevărat reușite, precum și o expoziție a acestora.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !