1.000 de pacienți consultaţi de „Caravana cu Medici”

1.000 de pacienți consultaţi de „Caravana cu Medici”
„Caravana cu Medici” a ajuns anul trecut în 12 localități rurale din 10 județe ale țării.


Nu mai puţin de 1.000 de pacienți din mediul rural au fost consultați în cadrul proiectului „Caravana cu medici”, prin care, lunar, echipe de 25-30 de medici și studenți la medicină se deplasează în satele din întreaga țară pentru a investiga și trata locuitorii care nu au acces la analize și servicii medicale adecvate.

Proiectul, aparținând Asociației „Caravana cu Medici”, este sprijinit de Fundația Vodafone România din 2016, bugetul total alocat până acum ajungând la peste 350.000 de lei, din care aproape 180.000 de lei pentru etapa desfășurată în 2017. În prezent, în activitățile Asociației „Caravana cu Medici” sunt implicați peste 800 de medici și studenți voluntari activi.

12 localităţi

Anul trecut, „Caravana cu Medici” a ajuns în 12 localități rurale din 10 județe ale țării – Alba, Argeș, Bihor, Botoșani, Cluj, Iași, Mureș, Prahova, Teleorman, Vaslui, dar și în București și a efectuat peste 1.400 de analize, consultații și investigații medicale ample – analize bioumorale, ecografii, consultații de medicină internă, cardiologie, pediatrie, stomatologie și oftalmologie.

Anul 2017 a marcat și startul cursurilor de prim ajutor susținute de Asociația Caravana cu Medici în școli și licee. În ultimele luni ale anului, au fost organizate cursuri în unități de învățământ din București și Cluj-Napoca, aceasta fiind prima etapă a unei campanii care vizează să abordeze în viitor și teme precum importanța alimentației sănătoase, efectele negative ale consumului de alcool și tutun și educația sexuală.

De la începutul proiectului, în 2014, până în prezent, asociația a ajuns la peste 4.000 de beneficiari direcți din comunități rurale izolate, oferind servicii medicale gratuite. Afecțiunile cel mai des întâlnite în cadrul consultațiilor au fost cele cardiovasculare, peste 30% dintre pacienți suferind de hipertensiune arterială cu factori de risc asociați pentru infarct miocardic sau accidente vasculare cerebrale.

Asociația Caravana cu Medici este o organizație neguvernamentală înființată în anul 2014 de cinci medici rezidenți, cu scopul de a oferi servicii medicale gratuite persoanelor din zonele rurale dezavantajate socio-economic. Până în acest momentul, echipa de medici a asociației a înființat 3 centre de lucru în București, Iași, și Cluj, iar activitatea asociației este asigurată prin implicarea a peste 800 de medici și studenți voluntari activi.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !