11 centre de Bacalaureat

De Eugen Rogojan
11 centre de Bacalaureat
Examenul de Bacalaureat Național, sesiunea iunie-iulie 2018, se va da în 11 centre din județul Arad.

Cele unsprezece centre sunt Colegiul Economic Arad, Colegiul „Mihai Viteazul” Ineu, Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” Arad, Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad, Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad, Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad, Colegiul „Csiky Gergely” Arad, Liceul Național de Informatică Arad, Liceul „Sever Bocu” Lipova, Liceul Teoretic „Mihai Veliciu” Chișineu Criș și Liceul Teoretic Sebiș.

În cadrul centrului de la Colegiul Economic, vor susține examenul elevii acestui colegiu, alături de cei ei Colegiului Particular „Vasile Goldiș” Arad, ai Liceului Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” Arad și ai Liceului Tehnologic Vinga. În cadrul centrului de la „Mihai Viteazul” Ineu, pe lângă elevii colegiului, vor susține examenul maturității cei de la Liceul Tehnologic Beliu, cei de la Liceul Teoretic Cermei și cei de la „Sava Brancovici” din Ineu.

„Moise” și „Ghiba”, câte două

Doar două instituții de învățământ are arondate centrul de la „Ghiba” – elevii colegiului gazdă și cei ai Colegiului Național „Vasile Goldiș” din Arad. Aceeași situație și la centrul de la „Moise” unde, pe lângă elevii colegiului, vor susține examenul și cei de la Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” din municipiu. De cealaltă parte, centrul de examen Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad are arondate șapte instituții, anume Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu”, Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului, Liceul cu Program Sportiv, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto „Henri Coandă”, Liceul Teologic Penticostal, Seminarul Teologic Ortodox și Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica.

Municipiu și nădlac

În cadrul centrului de la „Alimentar”, vor susține examenul elevii colegiului gazdă și cei de la „Caius Iacob”, „Francisc Neuman” și „Iuliu Moldovan”. Centrul de examen de la „Csiky Gergely” are arondați elevii colegiului, dar și pe cei ai Liceului Special „Sfânta Maria” Arad, ai Liceului Teoretic „Adam M. Guttenbrunn” Arad, ai Liceului Tehnologic „Ion Creangă” Curtici și ai Liceului Teoretic „Jozef G. Tajovsky” Nădlac. Elevii Liceului Teologic Baptist „Alexa Popovici”, cei ai Liceului Național de Informatică și cei ai Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi” au fost arondați centrului de examen de la Liceul Național de Informatică.

Lipova, Chișineu și Sebiș

La Lipova, la Liceul „Sever Bocu”, sunt arondați elevii de la liceele „Atanasie Marienescu” și „Sever Bocu” din Lipova, „Vasile Juncu” din Miniș, dar și cei din Pâncota și Săvârșin. La Liceul Teoretic „Mihai Veliciu” din Chișineu Criș sunt arondați cei de la Liceul Tehnologic din localitate, cei de la Liceul Tehnologic „Stefan Hell” Sântana, dar și cei ai liceului gazdă. În cele din urmă, la Liceul Teoretic Sebiș au fost arondate Liceul „Ioan Buteanu” din Gurahonț, Liceul Tehnologic „Moga Voievod” din Hălmagiu și Liceul Teoretic Sebiș.

Calendarul

Probele scrise ale Examenului de Bacalaureat Național, sesiunea iunie-iulie 2018, vor începe pe 25 iunie, cu cea la Limba și literatura română, vor continua pe 26 cu cea la Limba și literatura maternă, pe 27 cu cea la proba obligatorie a profilului și se vor încheia pe 28 iunie, cu proba la alegere a profilului și specializării. Rezultatele inițiale vor fi făcute publice pe 4 iulie, iar cele finale, după contestații, pe 9 iulie 2018.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !