12 percheziții domiciliare în județul Arad de Ziua Națională a României

De Ioana Costas
4Comentarii
12 percheziții domiciliare în județul Arad de Ziua Națională a României
Perchezițiile au fost efectuate într-un dosar de braconaj cinegetic. Opt persoane au fost conduse la audieri.

În urma perchezițiilor au fost confiscate arme, mai multe trofee, zeci de kilograme de carne de origine animală și trei vehicule de tip ATV. Descinderile au fost efectuate în 1 decembrie de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de structuri din cadrul IPJ Arad și IJJ Arad. În urma celor 12 percheziții domiciliare au fost puse în executare opt mandate de aducere, iar în urma audierilor au fost reținuți – pe bază de ordonanță – un bărbat de 28 de ani din Chișineu-Criș și doi bărbați de 31 și 49 de ani din Șepreuș sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

„Astfel, în urma perchezițiilor domiciliare desfășurate pe raza județului Arad, polițiștii au descoperit și indisponibilizat două arme, aproximativ 45 kilograme carne de origine animală, o bucată de piele și cap de mistreț, cinci trofee de cerb lopătar și cerb carpatin, două trofee de căprior și trei vehicule tip ATV, susceptibile a proveni din activități infracționale de braconaj cinegetic. Activitățile au fost sprijinite de polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Arad, Poliția Municipiului Arad, Poliția Orașului Nădlac, Poliția Orașului Chișineu-Criș, luptători S.A.S, Serviciul Criminalistic și jandarmi din cadrul IJJ Arad”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Arad.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor