120 de cercetași din România au participat la „Spirit Scout”, ediția a XV-a, la Arad

120 de cercetași din România au participat la „Spirit Scout”, ediția a XV-a, la Arad
Peste 120 de tineri cercetași din Timișoara, Sibiu, Drăgășani, Drobeta Turnu Severin și din centrele locale „Dimitrie Țhichindeal” și „Phoenix” Arad au participat la evenimentul național.

Într-o lume în care telefoanele, tabletele și internetul ne țintuiesc cu capul plecat fără să ne mai putem bucura de frumusețile naturii, de aerul proaspăt și de liniștea sufletească, iată că Cercetașii României au reușit să ducă în sânul naturii nu mai puțin de 120 de adolescenți. Este vorba de Campul Național „Spirit Scout”, ediția a XV-a, ce a avut loc în perioada 20–23 aprilie, la sediul administrației Parcul Natural „Lunca Mureșului”, din Pădurea Ceala. Tinerii cercetași arădeni au primit astfel vizita centrelor locale din Timișoara, Sibiu, Drăgășani, Drobeta Turnu Severin și din CL „Dimitrie Țhichindeal” Arad.

Peste 38 de milioane de cercetași

Organizatorul campului, CL Arad „Phoenix”, a pregătit ateliere specifice legate de cadrul simbolic al evenimentului (Evul Mediu), precum: blazoane regale, turnir, jocuri de perspicacitate și asumarea deciziilor, tir cu arcul, tiroliană, cățărat pe lăzi, dar și hike-uri (drumeții) prin rezervația parcului din Pădurea Ceala. De departe, punctul culminant al acestei întâlniri a fost pregătirea tinerilor pentru a-și depune promisiunea de cercetaș, ce s-a concretizat printr-un hike de peste 11 ore la finele căruia cei 30 de aspiranți și-au depus promisiunea de cercetaș și, astfel, au devenit membri cu drepturi depline în cadrul organizației care însumează peste 170 de suflete (cu vârsta cuprinsă între 7 și 50 de ani) la nivel local (din cele două centre locale), peste 7.000 la nivel național, respectiv peste 38 de milioane în cele 216 țări afiliate de pe tot globul.

Oameni mai buni

„Au fost momente deosebite, unice prin încărcătura emoțională specifică acestei organizații care își propune ca tinerii să fie aduși în mijlocul naturii, să fie lăsați să se joace, să viseze, să spere, să devină mai buni în fiecare zi, să respecte minunile oferite de natură, să fie îndrumați, să prindă curaj, să joace o piesă de teatru, să cânte la chitară, practic, să se dezvolte frumos atât fizic, cât și psihic. Ritualul de promisiune a fost unul pe care, cu siguranță, tinerii nu îl vor uita niciodată deoarece au promis că de acum îl vor proteja tot timpul pe cel mai mic, că își vor respecta aproapele, pe ei înșiși și pe Dumnezeul lor. Îi vom aștepta cu brațele deschise și anul viitor cu bucuria în suflet că tot mai mulți tineri cercetași din România aleg să vină an de an la Arad ca să devină cercetași”, a declarat Lucian Ardelean, vicepreședintele CL Arad „Phoenix”, din cadrul Organizației Naționale „Cercetașii României”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase