14.000 de euro pentru copil

De Diana Dutu
36Comentarii
14.000 de euro pentru copil
Atât încasează, lună de lună, un părinte din judeţul Arad, pentru creşterea şi îngrijirea copilului.

Se plafonează sau nu se plafonează indemnizaţia pentru creşterea copilului? Aceasta a fost întrebarea care a stat pe buzele românilor în ultimele zile. La originea problemei se află o declaraţie „pro plafonare” a ministrului Muncii, Olguţa Vasilescu, care a lansat şi o opţiune pentru plafonul maxim: 8.000 de lei. Ulterior, a intervenit pe subiect preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care s-a declarat împotriva plafonării. În final, premierul Sorin Grindeanu a explicat că nu s-a luat nicio decizie în această privinţă, posibilitatea plafonării urmând a fi analizată.

Graţie discuţiilor iscate în jurul acestui subiect, am aflat că în judeţul Arad se plăteşte una dintre cele mai mari indemnizaţii pentru creşterea copilului din România. Mai precis, a şasea cea mai mare indemnizaţie din ţară. Potrivit datelor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, la solicitarea Jurnal arădean/ Aradon, valoarea celei mai mari indemnizaţii lunare pentru creşterea şi îngrijirea copilului acordate în judeţul Arad este de… 63.554 de lei! Adică 14.000 de euro. Adică de 42 de ori indemnizaţia medie plătită în judeţul Arad (1.512 lei). Adică de 50 de ori indemnizaţia minimă (1.233 de lei). Adică… atât de mulţi bani încât o mamă cu indemnizaţie minimă ar strânge în cei doi ani de concediu mai puţin de jumătate din suma încasată într-o singură lună de beneficiarul indemnizaţiei record. În cifre exacte, vorbim de 29.592 de lei încasaţi în 24 de luni, faţă de 63.554 de lei încasaţi într-o lună.

Dar… deşi imensă, deşi disproporţionată, fabuloasa indemnizaţie e încasată pe bună dreptate. Pentru că în lunile anterioare naşterii copilului, beneficiarul indemnizaţiei record a plătit contribuţii sociale raportate la un venit mediu lunar de 74.769 de lei, realizat din activităţi independente.

Top 10 cele mai mari indemnizaţii

Într-un top al celor mai mari zece indemnizaţii pentru creşterea şi îngrijirea copilului acordate în judeţul Arad, indemnizaţia de 63.554 lei este succedată indemnizaţii în valoare de: 53.743 lei, 13.598 lei, 10.379 lei, 9.553 lei, 9.552 lei, 8.382 lei, 8.028 lei, 7.975 lei şi 7904 lei.

62%, indemnizaţie minimă

Sună bine, dar trebuie să recunoaştem: indemnizaţiile de câteva mii sau câteva zeci de mii de lei sunt nişte excepţii. Potrivit, AJPIS, la sfârşitul lunii aprilie 2017, se aflau în plată 4.079 de beneficiari de indemnizaţie pentru creşterea şi îngrijirea copilului. Mai mult de jumătate dintre aceştia – 2.536, adică 62% – încasează indemnizaţia minimă de 1.233 de lei. Şiu nici ceilalţi nu sunt cu mult mai „breji” dacă luăm în considerare faptul că valoarea medie a indemnizației lunare la nivelul județului Arad este de 1.512 lei.

Mămici şi tătici

Din totalul beneficiarilor de indemnizaţie pentru creşterea şi îngrijirea copilului din judeţul Arad, aproape 10% sunt bărbaţi. Aşadar, vorbim de 381 de tătici care au rămas acasă pentru a-şi îngriji copiii, în timp ce numărul mamelor aflate în concediu pentru creşterea copilului este de 3.698.

Top naţional

Cea mai mare indemnizaţie de creştere a copilului acordată, în prezent, în România, îi revine unui avocat din Bucureşti, care încasează lunar peste 159.000 de lei. Pe locul doi se află un constănţean, care primeşte peste 141.000 de lei în fiecare lună. În acest top al indemnizaţiilor acordate pentru creşterea copilului se mai află un bucureştean, care primeşte aproape 95.000 de lei lunar şi o persoană din Constaţa, care a deţinut funcţia de director general, primind în prezent aproximativ 88.000 de lei. Alte şase indemnizaţii-record sunt plătite unor persoane din Bucureşti, Arad, Buzău, Galaţi, Sălaj şi Maramureş, ce variază între 45.000 şi 60.000 de lei lunar, beneficiarii având profesii ca avocat, executor judecătoresc sau director comercial.



36Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor