14 irakieni și sirieni au încercat să treacă ilegal granița în Ungaria

De Ioana Costas
14 irakieni și sirieni au încercat să treacă ilegal granița în Ungaria
14 femei, copii și bărbați din Irak și Siria au încercat să treacă pe jos, pe câmp, granița cu Ungaria. Visul lor era să ajungă în Spațiul Schengen.

Migranții – solicitanți de azil în România – au fost depistați în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 03:00 de către polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac în timp ce efectuau patrularea în zonă. Irakienii și sirienii, cu vârste cuprinse între 19 și 33 adulții, și 3 și 17 copiii, au fost reținuți la aproximativ de 40 de metri interior față de linia de frontieră, ulterior fiind conduși la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Arad pentru cercetări. „Cu ocazia verificărilor preliminare, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Siria şi Irak, unsprezece adulți, cinci femei şi şase bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 33 de ani, şi trei minori, cu vârste cuprinse între 3 și 17 ani. Toţi paisprezece sunt solicitanţi de azil în România şi au declarat că încercau să treacă ilegal frontiera cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen”, au precizat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

Irakienii și sirienii sunt cercetați pentru infracțiunea de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !