Elevii claselor întâi, după ce au discutat în clase despre poetul naţional, s-au strâns în holul principal al şcolii, unde au cântat şi au recitat. Cadrul, astfel creat, a fost în măsură să propună micilor şcolari câteva repere despre viaţa şi opera marelui poet.
Elevii ciclului gimnazial au abordat inedit acest moment, alegând să ilustreze, prin costume şi versuri, câteva dintre temele creaţiei eminesciene. Astfel, costumat în Mircea cel Bătrân, Patrik Ciumpilă din clasa a VI-a B le-a prezentat colegilor esenţa tematicii de inspiraţie istorică a poeziilor lui Eminescu, recitând şi câteva versuri. Costumat în Făt- Frumos, Marius Boboc din clasa aVIII-a B le-a vorbit colegilor despre proza scriitorului, Badea Melania din clasa aVI-a C i-a sensibilizat cu versurile inspirate din folclor, iar Nathalie Turi din clasa a V-a C i-a emoţionat prin delicateţea cu care a recitat câteva versuri de dragoste, dar şi prin originalitatea costumului pe care l-a confecţionat cu ajutorul doamnei profesoare de desen, Mayer Laura. Antonio Petruzzelli, elevul din clasa a VI-a care a însoţit grupul de artişti în prin diferitele clase, a prezentat un material biografic sumar, permiţând astfel ascultătorilor să se concentreze asupra esenţialului.
Profesorii coordonatori, Cristian Moldovan, Floare Musca, Nicoleta Ştiop şi Loredana Bretfelean, au ales acest format al activităţii fiind convinşi de forţa mesajui verbal completat de impactul mesajului vizual. Pe de altă parte, ancorarea foarte puternică în concret a copiilor aflaţi la această vârstă a fost factorul care a decis în favoarea acestei modalităţi alegorice de prezentare a universului poetic eminescian. Aplauzele pe care le-au primit micii artişti au fost dovezile reuşitei acestei activităţi.
Prof. Loredana Bretfelean
165 de ani de la nasterea poetului Mihai Eminescu
La Şcoala Gimnazială Aurel Vlaicu Arad, cei 165 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu au fost marcaţi prin numeroase activităţi omagiale ce au reunit copii şi dascăli de la toate cele trei secţii ale şcolii noastre- română, maghiară şi germană.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
ARADON Sport local
ARAD. Etapa cu numărul 23 din Liga 4 la fotbal programează câteva dueluri atractive, cu implicaţii în lupta pentru partea superioară a clasamentului.
Local
Polițiștii din Vinga au reținut pentru 24 de ore două femei de 32 și 30 de ani, acuzate că au intrat peste o altă femeie în casă și au bătut-o.
Citiți principiile noastre de moderare aici!