18.000 de fermieri au primit bani de la APIA

De Diana Dutu
18.000 de fermieri au primit bani de la APIA
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a demarat, la 12 mai, autorizarea la plată a schemei de plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (înverzire) precum și pentru submăsurile compensatorii din PNDR aferente Măsurii 13.

Numărul total de fermieri arădeni pentru care au fost emise deja ordinele de plată este de 15.700. Numărul total de beneficiari plătiți începând cu data de 8 aprilie 2016 până în prezent este de peste 18.000, la nivelul Centrului judeţean Arad.

În ceea ce privește Campania de primire a cererilor unice de plată 2016, la Arad au fost depuse 18.419 cereri de plată pentru o suprafaţă totală de 217.247,52 hectare.

Perioada de depunere fără penalizări a cererilor de plată va continua până la data de 31 mai 2016. După această dată se pot depune cereri unice de plată cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare. Solicitările depuse după data de 27 iunie 2016 nu mai sunt admise, iar fermierului nu i se acordă niciun fel de plată sau de sprijin.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase