Documentul avea însemnele autorităților din Ungaria, însă polițiștii de frontieră au descoperit că înscrisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals, motiv pentru care tânărul a fost condus la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări. Astfel, s-a constatat că sibianul nu deține un permis de conducere, acesta declarând că a obținut documentul fals în schimbul sumei de 2.000 de euro, de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaște, în Ungaria. „Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de uz de fals, conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
2.000 de euro pentru un permis de conducere fals
2.000 de euro pentru un permis de conducere fals
Un tânăr de 24 de ani, din Sibiu, s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II de pe autostradă, pe sensul de ieșire din țară, la volanul unui autoturism marca Peugeot, înmatriculat în România, prezentând la controlul de frontieră un permis de conducere fals.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE.
Local
Prin programul Prima Conectare la Apă și Canalizare, 73 de gospodării din Nădlac vor benefia de utilități.
UT Arad
UTA dă peste FCSB în semifinală, calificarea urmând să se decidă în dublă manșă.
Local
În această dimineață un autocamion care circula pe DN 79 a spulberat un pieton, accidentul soldându-se cu moartea pietonului.
1
Local
Într-o ședință extraordinară convocată pe data de 24 aprilie, consilierii locali sunt chemați să aprobe bugetele CET Hidrocarburi Arad, Recons Arad, GCA Arad, TOP Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!