2011, anul recensământului

2011, anul recensământului
Conform cerinţelor ONU, un nou recensământ al populaţiei va avea loc peste trei ani. DOWNLOAD: Recensământ 2011

Arad – Următorul recensământ al populaţiei va avea loc în 2011. Acesta va oferi informaţii detaliate referitoare la: structura demografică; structura etnică şi confesională; structura socio – economică; fenomenul migraţiei externem; fondul de locuinţe şi starea tehnică a acestuia.

Efectuarea Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor se înscrie în recomandările ONU cu privire la runda 2010 a recensămintelor şi a Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului privind recensământul populaţiei şi al locuinţelor.

„Organizarea şi efectuarea recensământului se realizează sub aspect tehnico-metodologic de către Institutul Naţional de Statistică (INS), sub coordonarea şi controlul Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor. Din comisie fac parte reprezentanţi ai Institutului Naţional de Statistică, MIRA, Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Ministerul Apărării, Ministerul Educaţiei, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Justiţiei, Ministerul Culturii şi Cultelor, Secretariatul General al Guvernului, reprezentanţii structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale şi reprezentantul preşedintelui Academiei Române”, se precizează într-un comunicat al INS.

A.P.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase