2017, an bun la Bibliotecă

De Eugen Rogojan
1Comentariu
2017, an bun la Bibliotecă
© Sala „Centenar”
Biblioteca Județeană „A.D.Xenopol” Arad anunță că anul 2017 a fost unul reușit pentru instituția aflată în subordinea Consiliului Județean.

Instituția anunță că anul recent încheiat a fost unul „al modernizării”, ce a marcat finalizarea inventarului fondului de carte la Secția împrumut carte adulți, reabilitarea holului central, dar și inaugurarea Sălii Centenar. Cel mai probabil, acolo se vor desfășura principalele acțiuni și pe parcursul anului viitor. Cu sprijinul specialiștilor Complexului Muzeal Arad, s-au recondiționat piese de mobilier care au aparținut corifeilor Marii Uniri, acestea decorând acum Sala Centenar.

Tot în 2017, Biblioteca Județeană a achiziționat un nou fond de carte, în valoare de 500.000 de lei, donând totodată cărți bibliotecilor orășenești și comunale din județ, dar și cărți școlare unor unități de învățământ. Aceste acțiuni, anunță conducerea Bibliotecii, vor continua și în anul proaspăt început.

Un alt obiectiv îndeplinit anul trecut a fost finalizarea digitalizării periodicelor arădene. Următorul pas va fi încărcarea acestora pe o platformă online, unde să poată fi accesate de către oricine este interesat, în mod gratuit. Tot în aceeași direcție a pornit și acțiunea de constituire a „Bibliotecii Digitale A.D. Xenopol”.

„În ideea de a mări gradul de utilitate în rândul comunității am permanentizat evenimentele culturale, în special lansările de carte, care au ajuns la o frecvență săptămânală. Tot în 2017, Biblioteca Județeană «Alexandru D. Xenopol» Arad a câștigat o finanțare AFCN ( Administrația Fondului Cultural Național) cu proiectul «Biblioteca de literatură arădeană de azi» și a obținut o finanțare de aproape 30.000 de lei”, spun cei de la Bibliotecă.

Nu în ultimul rând, după aproape cinci ani de eforturi, biblioteca a editat lucrarea în trei volume „Aradul, economie și societate”, coordonată de către conf.univ.dr Adrian Nițu. Cele trei volume sunt rodul muncii unui colectiv de istorici, economiști, oameni de cultură de diverse etnii și confesiuni din Arad și reprezintă, din acest punct de vedere, o premieră în România. De altfel , Societatea de Științe Istorice din România a premiat lucrarea cu prestigiosul premiu „A.D. Xenopol” pe anul 2017.

Taguri: , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor