În aşteptarea verdictului

18Comentarii
În aşteptarea verdictului
ARAD – Victima unui accident rutier a descoperit că şoferul care o lovise este soţul unei judecătoare din Arad.


Accidentul s-a produs în 30 aprilie 2008,
în jurul orelor 10.00, pe strada Sava Techelea. O
femeie, Peti Maria, pe bicicletă, a fost
acroşată  de un autoturism Dacia Logan
şi a căzut pe trotuar. Preţ de
câteva secunde şi-a pierdut
cunoştinţa. Şoferul, din spusele femeii,
nu a rămas la locul accidentului şi,
după ce femeia s-a ridicat, a plecat cu
maşina, fără să se prezinte sau
să anunţe poliţia. „Am plecat
acasă, ajutată de o vecină ce se afla
în apropiere. Nu puteam merge direct la spital,
îmi era frică că voi fi internată
iar acasă mă aştepta soţul meu, ce
tocmai făcuse un infarct. Nu puteam să-l
anunţ prin telefon. După cîteva ore,
m-am prezentat la spital şi la
poliţie”. Raportul medico-legal a fost
întocmit în data de 6 mai 2008, la cererea
Poliţiei Rutiere. Au fost identificate două
hematoane la nivelul gambei stângi, un hematom la
nivelul gambei drepte şi au mai fost precizate
şi rezultatele examenului clinic efectuat în
ziua accidentului de către UPU Arad: „ la
data examinării, 30.04 2008, numita, prezenta un
traumatism cranio-cerebral acut închis,
comoţie cerebrală, hematom epicranian
frontal”. Conform indicaţiilor medicale
„ ele necesită 6-7 zile de îngrijiri
medicale, în caz că nu survin
complicaţii”.

Identificarea şoferului

Poliţia, pe baza mărturiei doamnei, nu a
reuşit să identifice făptaşul,
numărul de maşină reţinut de
accidentată nu a fost corect, a greşit o
literă din cele trei, singurul lucru cert era
marca maşinii, Dacia Logan, culoare
închisă. Ceea ce a condus-o pe doamna Peti
la făptaş a fost amintirea faptului că
şoferul a intrat în curtea Liceului de
Teologie Ortodoxă, din apropierea locului
accidentului, unde se află o bisericuţă.
În prima duminică după accident, a
trecut pe la bisericuţă unde l-a găsit
pe cel ce o lovise cu maşina, Chila Istvan.
Ulterior, a aflat că este soţul unei
judecătoare de la Tribunalul Arad. Temerile
victimei, din acel moment, au fost că toată
ancheta va fi influenţată de poziţia pe
care o ocupă soţia făptaşului. Cert
este că doamna Peti nu a depus nici o
plângere penală şi după trei luni
de la identificarea făptaşului a fost
emisă rezoluţia de neînceperea
urmăriri penale faţă de numitul Chila
Istvan. Argumentul juridic invocat a fost că
„ sintagma vătămarea
integrităţii corporale se interpretează
în sensul aplicării doar la
vătămările care necesită vindecare
mai mult de zece zile de îngrijiri
medicale…”. Împotriva acestei
soluţii, Peti Maria a formulat o plângere,
care a fost respinsă de Parchetul de pe
lângă Judecătoria Arad. Între
timp, victima a suferit o intervenţie
chirurgicală la umărul lovit în timpul
accidentului. „În continuare, am nevoie de
îngrijiri medicale, din ziua accidentului şi
până astăzi nu mi-am mai putut folosi
mâna stîngă în mod normal (n.r.
victima e stângace), nu pot să duc nici
măcar 2 kg în mâna respectivă, nu
pot să mai fac multe din treburile casnice pe care
le făceam înainte.”

Temeri şi disperare


A urmat o nouă plângere, în februarie
anul acesta, prin care victima solicita recalcularea
numărului de îngrijiri medicale şi
începerea urmăriri penale. Plîngerea
aceasta a fost acceptată. „Sunt la
capătul răbdării şi puterilor, sunt
în stare de orice ca să-mi fac
dreptate”, ne spune disperată doamna Peti.
Frica ei e legată şi de posibilitatea
intervenţiei la medicul legist pentru a fi
micşorat numărul de zile de îngrijiri
medicale. „Am auzit că au fost şi pe la
medicul legist, pentru a-mi pune zile mai puţine,
ca să nu fie începută urmărirea
penală”.

Vocea apărării


Avocatul domnului Chila Istvan, Silviu
Raţiu
, ne-a declarat, vis-a-vis de acest
caz: „Ceea ce pot să vă spun este
că în timpul derulării proceselor nu
s-au acordat termene nejustificate de amânare,
mai mult eu apreciez că organul de poliţie a
manifestat chiar înţelegere în
situaţia de faţă şi a aşteptat
două luni în care se putea face
plângere penală. Faptul că soţia
domnului Chila este judecător nu a influenţat
sub nici o formă cursul procesului. Mai mult,
chiar acum a fost acceptată plângerea
doamnei, urmînd ca procuratura să
decidă în funcţie de noile date aduse
la dosar. Cît despre vizita domnului Chila la
medicul legist, nu a fost pentru a încerca
să-l corupă ci, pur şi simplu, pentru a
se interesa de situaţia doamnei Peti. ”

 
Situaţia la zi

În acest moment, dosarul este trimis la
procuratură pentru a se verifica situaţia
zilelor de îngrijiri medicale. Dacă din
expertiza medico-legală reiese că au fost
necesare peste 60 zile de îngrijiri,
acţiunea penală trebuie pusă în
mişcare.

 

Alte procese

A fost declanşat şi un proces civil, care
însă este suspendat din pricina celui
în penal.De asemenea, Peti Maria a făcut
plîngere şi la DNA, pentru acte de
corupţie în justiţie.

 
M.A.

 

 

 

 



18Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor