În căutarea surprizei

ARAD – Campionatul are prioritate, mai ales după surpriza (ne)programată de la Sfântu Gheorghe, dar nici Cupa României nu trebuie tratată cu nepăsare. În special, că sorţii ne-au fost potrivnici, etarna rivală, MCM Târgovişte, fiind adversara din faza sferturilor de finală.

Dacă fetele pregătite de Yoannis Diamantakos şi Dan Moraru vor da totul pe teren, luptând pentru fiecare minge, mult aşteptata surpriză poate deveni realitate. O victorie, fie şi la un punct, ar „cimenta” moralul lui Stoenescu et company în perspectiva duelurilor cu Satu Mare şi Sf. Gheorghe din campionat, importante pentru o clasare cât mai favorabilă înaintea play-off-ului.

„Vrem să jucăm un baschet de calitate, care să mulţumească publicul arădean. Sper ca sala să fie, din nou, plină, iar la sfârşit să avem motive de bucurie” – ne-a declarat managerul ICIM Univ Goldiş, Marcel Urban.

Confruntarea de miercuri, ora 19, de la Sala Sporturilor – intrare gratuită – va fi oficiată de Mircea Şerban (Piteşti) şi Bogdan Podar (Cluj), delegat FRB fiind M. Oprea (Braşov).

D.S.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !