În dialog cu studenţii UVVG

În dialog cu studenţii UVVG
ARAD – Scriitorul Mircea Micu a răspuns întrebărilor studenţilor prezenţi într-o acţiune premergatoare Zilelor Academice Arădene.

Scriitorul Mircea Micu a dialogat, marţi, la Casa Universitarilor şi Studenţilor din cadrul Universităţii de VestVasile Goldiş” cu studenţii şi cadrele didactice ale Universităţii. Conducerea UVVG a fost reprezentată de prof. univ. dr. Corneliu Marior, cancelarul Universităţii, după ce în prealabil scriitorul Mircea Micu a avut o întrevedere cu prorectorul Iovan Marţian.    La întâlnire a fost prezent şi preşedintele filialei arădene a Uniunii Scriitorilor din România, Vasile Dan, precum şi alţi scriitori dintre care îi amintim pe Gligor Sava şi Vasile Man.  

Redactor radio, redactor în presa scrisă, profesor, inspector şef al Direcţiei pentru cultură a capitalei, membru al Uniunii scriitorilor de peste 40 de ani, Mircea Micu s-a afirmat ca prozator redutabil în tradiţia şcolii ardelene fiind comparat cu Slavici, Agarbiceanu şi Titus Popovici. După revoluţie Mircea Micu este prezent în presa scrisă cu articole şi eseuri pe care le-a reunit într-un volum şi a colaborat cu televiziunile locale.

„Va exista o zi când tinerii se vor întoarce la bucuria cărţii, lumea se va plictisi de calculatoare şi va reveni la lectură. De altfel, tot mai mulţi tineri aradeni frecventează bibliotecile în căutarea satisfacţiei pe care numai cartea o poate oferi ”, a declarat Mircea Micu.

Mircea Micu, premiu de excelenţă

Samuel Adrian Caba, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Arad a înmânat un Premiu de Excelenţă poetului, prozatorului şi dramaturgului Mircea Micu, cu ocazia prezenţei acestuia la Arad, prilejuită de concertul susţinut la Teatrul de Stat „Ioan Slavici” de Tudor Gheorghe. Mircea Micu este un fiu al meleagurilor arădene, fiind născut la Vărşand. Întreaga sa activitate literară îl recomandă drept unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români contemporani. „De ce am decis să acordăm acest premiu domnului Mircea Micu? Pentru că domnia sa face cinste meleagurilor arădene natale, Mircea Micu plecând să cucerească muzele din localitatea arădeană Vărşand. Ne-a convins că merită aprecierea noastră, prin activitatea sa editorială cu totul specială. Laureatul nostru este autorul a 35 de volume însumând proză, versuri, memorialistică şi nu pot să nu mă refer aici la atât de gustatele poveşti cu scriitori, unele în ipostaze inedite pentru noi, cititorii de rând, cu care Mircea Micu ne-a delectat ani la rând”, a declarat Samuel Adrian Caba. O parte din recitalul susţinut de cunoscutul Tudor Gheorghe a avut la bază versuri ale lui Mircea Micu.

JA -D.A.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !