În febra „mondialelor”!

În febra „mondialelor”!
Dana Dodean a plecat la competiţia organizată în China, la Guangzhou.

Arad - Jucătoarea de tenis de masă Dana Dodean (C.S.M. Arad) a plecat azi cu avionul spre Guangzhou, unde va participa, în perioada 24 februarie – 1 martie, la Campionatul Mondial de seniori pe echipe. Chiar înainte de plecare, împreună cu Viorel Bitang şi Vasile Păltinean, cei doi conducători ai grupării arădene, au fost prezentate presei ultimele detalii privind concursul.

Ieşirea din grupe

În condiţiile absenţei Mihaelei Şteff şi a Otiliei Bădescu, tânăra naţională a României are drept obiectiv ieşirea din grupe, urmând să joace împotriva Ucrainei, Ungariei, Chinei, Taipeiului, Poloniei şi a echipei statului Singapore. Din lotul ţării noastre mai fac parte Elisabeta Samara, Cristina Hârâci, Iulia Necula şi Andreea Dospina. Obiectivul personal al Danei este să câştige tot ce se poate câştiga şi să urce (sau măcar să se menţină) în ierarhia mondială. Chiar dacă şansele sunt mici, nu a fost abandonată nici ideea calificării la Jocurile Olimpice în proba pe echipe (la individual, Dana şi-a asigurat deja participarea).

Optimism şi speranţe

Dana şi-a păstrat intact optimismul, în ciuda unor dureri la spate, ce o supără în continuare. Ea a pregătit „mondialele” printr-un cantonament de o săptămână, desfăşurat în Austria. În Italia, la Sandonatese (cealaltă formaţie a sa de club), totul decurge conform aşteptărilor. Cu studiile se descurcă, de asemenea, foarte bine (este studentă la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport).

Visează, de pe acum, la marea Olimpiadă… Până la Beijing are, însă, şi alte ţinte – Openurile Kuweitului, Quatarului respectiv „naţionalele”, pregătind un dublu mixt inedit, alături de fratele ei Adrian. Şi încă un motiv de bucurie: iminenta investire a ex-arădeanului Valentin Dobai în funcţia de antrenor secund la lotul olimpic!

A.H.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase