Înaintea ungurilor: conducta de gaz funcţională?

4Comentarii
Înaintea ungurilor: conducta de gaz funcţională?
ARAD – Conducta care leagă sistemul românesc de transport al gazelor naturale de cel al Ungariei ar putea deveni funcţională încă din această lună, informează News-ar.

„În urma evaluării datelor din cererea de propunere de finanţare referitor la prezentul proiect urmează ca în anul 2010 să se semneze contractul de finanţare între forurile europene şi beneficiari.

La finele anului 2009, lucrările de construcţie au fost finalizate urmând a se monta tronsonul de interconectare în zona de frontieră, lucrare condiţionată de încheierea unui Acord Interguvernamental între guvernele celor două ţări, astfel că termenul de punere în funcţiune să fie în cursul primului trimestru din 2010”, spun oficialii Transgaz. Ioan Pârvu, directorul comercial al AMARAD, societatea care a montat conducta pe partea românească, spune că, din punctul lor de vedere, lucrarea este finalizată încă de la sfârşitul anului trecut, doar că maghiarii nu şi-au terminat partea lor. „Noi mai avem de montat puţin peste o sută de metri de ţeavă, dar aşteptăm încă după maghiari”, spune Pârvu.

JA-A.G.

Taguri: , , ,


4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor