Începe bătălia pentru apă

1Comentariu
Începe bătălia pentru apă
ARAD. Sute de reţele de apă din toate cartierele Aradului intră în reabilitare. Pierderile pe reţea sunt acum de circa 40%.

Masterplanul de apă şi canalizare a ajuns la stadiul de licitare a lucrărilor de reabilitare a tuturor reţelelor vechi. Reţele care ar putea pune în pericol chiar şi sănătatea consumatorilor, pe lângă faptul că generează pierderi consistente Companiei de Apă, de chiar şi 40%. Aşa cum vă informam, megaproiectul administraţiei judeţene, care beneficiază de circa 140 de milioane euro – fonduri nerambursabile – cuprinde realizarea unui număr mare de lucrări, atât de înlocuire a reţelelor, cât şi de extindere a acestora la nivelul întregului judeţ.

O parte importantă este şi cea de înlocuire a nu mai puţin de 49 de kilometri de reţea în municipiu. Compania de Apă va cheltui, din fonduri atrase şi din fonduri împrumutate, aproape 68 de milioane de lei doar cu reabilitarea reţelelor din municipiu. Valoarea finală a lucrării va fi stabilită însă în urma licitaţiei, care va fi organizată la finele lunii ianuarie.

„Din lungimea totală a arterelor şi reţelelor de distribuţie ale Municipiului Arad, 35% sunt realizate din tuburi de azbociment, 14% tuburi din fontă, 8% tuburi PREMO, 21% conducte din PVC, 13% conducte din oţel, şi 9% polietilenă de înaltă densitate. O parte dintre conductele din azbociment sunt corodate, vechi (25-30 ani), au pierderi de apă şi pun în pericol sănătatea populaţiei”, se subliniază în documentaţia de licitaţie.

„Conductele de distribuţie din azbociment prezintă multiple semne de fisurare, iar rezultatul spargerii lor îl reprezintă creşterea pierderilor de apă şi a numărului de intervenţii pentru întreţinerea acestora. Pe baza datelor furnizate de catre Operatorul Regional (Compania de Apă Arad), nivelul pierderilor măsurate la nivelul sistemului de alimentare cu apă (apa nefacturată) a fost de 34.7% în 2007, iar acesta a crescut la 39.6% în 2008”, se arată în documentul întocmit de Compania de Apă.

Deasemenea se va face înlocuirea arterelor din oţel, care „sunt neprotejate şi au depăşit durata de serviciu”, se subliniază în documentaţia de licitaţie.

Pentru municipiul Arad a fost propusă pentru reabilitare o lungime de 49,255 km de reţea, din care: 28,555 km reţele de distribuţie şi 20,700 km artere.

Constructorul se va obliga, însă, în urma semnării contractului, ca lucrările să fie „planificate şi executate în asa fel încât alimentarea cu apă şi colectarea apei uzate vor funcţiona în continuare doar cu scurte întreruperi şi doar cu aprobare scrisă de către Beneficiar”.

Săpături

În programul de reabilitare sunt zeci de conducte din toate cartierele municipiului. „Conductele se vor executa în săpătură deschisă”, se menţionează în documentaţia de licitaţie, asta însemnând că întreg oraşul va deveni un şantier. Totuşi, se precizează că pe arterele rutiere unde s-au realizat asfaltări de curând se va adopta o pocedură de înlocuire a reţelelor fără săpături.

Trei ani

Perioada totală de finalizare este de 36 luni, dintre care 24 de luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 12 luni – perioada de notificare a defectelor.

Simona Butaru



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor