Începe campania în zootehnie

Începe campania în zootehnie
ARAD – Atenţie fermieri, animalele supradeclarate atrag penalităţi din suma primei pe exploataţie!

Crescătorii arădeni de  animale pot depune până la finele lunii mai, la Centrul Judeţean APIA din Arad, str. Fraţii Neumann, nr.10, cererile pentru solicitarea sprijinului financiar sub forma Plăţilor Naţionale Directe Complementare pe cap de animal pentru speciile ovine şi caprine. Pot efectua această solicitare persoanele fizice şi juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: deţin un număr de minim 50 capete femele de ovine şi/sau 25 capete femele, caprine, care au împlinit vârsta de minim un an la data de 31 martie 2010; efectivul de femele ovine şi/sau femele caprine pentru care se solicită prima să fie înscris în Registrul national al exploataţiilor la data solicitării primei; efectivul de femele ovine şi/sau femele caprine pentru care se solicită prima să fie menţinut în exploataţie, la adresa menţionată în cerere, în perioada 1 iunie-31 august 2010 în vederea efectuării controalelor la faţa locului.

Ce conţine dosarul

Cererea trebuie însoţită de: copie B.I./C.I./CUI – după caz, al deţinătorului animalelor din exploataţie şi solicitant; declaraţie pe proprie răspundere că nu există datorii la bugetul de stat şi la bugetul local, la data  solicitării primei; adeverinţă emisă de asociaţia crescătorilor de ovine/caprine legal constituită, pentru membrii acestor asociaţii, din care să rezulte calitatea de membru şi efectivele de ovine/caprine pentru care poate solicita prima; dovada contului bancar activ deschis pe numele solicitantului.

„Recomandăm ca înaintea depunerii cererilor la Centrul Judeţean APIA Arad, solicitanţii să verifice la medicii veterinari concesionari numărul de animale înregistrate în Registrul naţional al exploataţiilor, în aşa fel încât numărul de animale existente în exploataţie să coincidă cu cele înregistrate în Registrul naţional al exploataţiilor şi menţionat în cerere de solicitare a primei”, explică Gheorghe Alda, director APIA Arad.

Penalităţi pentru neconcordanţe

Începând cu acest an se aplică penalităţi dacă în urma controalelor efectuate se constată diferenţă între numărul de animale solicitate în cerere şi numărul de animale determinat. Dacă acesta este mai mare de trei animale prima totală se reduce cu o cotă cuprinsă între 5% şi 20% sau se exclude de la plată dacă raportul dintre numărul de animale cu nereguli şi cel determinat este de peste 50%.

A.P.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !