„Îndrumător arhivistic”

„Îndrumător arhivistic”
ARAD – Apărut la Editura Gutenberg Univers, sub egida Direcţiei Judeţene Arad a Arhivelor Naţionale.


„Elaborarea unui  nou volum, al doilea,
după 35 de ani de la apariţia primului, a
devenit o necesitate, dacă avem în vedere
continua îmbogăţire a patrimoniului
documentar – istoric al instituţiei,
în acest interval”, se arată în
„Introducerea” volumului coordonat de
Eugeniu Criste, directorul Direcţiei Judeţene
a Arhivelor Naţionale.


Cartea – documentar, este structurată pe
următoarele capitole – Fonduri administrative;
Fonduri judecătoreşti; Fonduri economice;
Fonduri de învăţământ
şi cultură; Fonduri familiare şi
personale; Fonduri ecleziastice; Colecţii –
avându-i ca şi coautori pe: dr. Petraş
Lucian, Ştefan Marinescu, Văduva Mirela,
Mircea Timbus, Andrei Caciora şi Ioan Popovici.
Corectura, traducerea în limba franceză
aparţin colegelor: Camelia Circa-Chirilă,
Irina-Maria Petraş şi Adriana Filip, iar
redactorul cărţii este Lucian Petra.


Lansată la Galeriile „Turnul de
Apă” în prezenţa unui public
select, această nouă apariţie
istoricească  va onora, astfel, o
dorinţă mai veche, exprimată de
protopopul şi istoricul Gheorghe Ciuhandu la
Congresul Societăţilor Culturale –
Arad, 30 octombrie 1938, care, într-un raport,
propunea înfiinţarea, la Arad a unei
secţii a Arhivelor Statului: „exploatarea
arhivelor, punându-le să
glăsuiască, pe cât se poate mai
curând şi mai vibrant, pentru consolidarea
conştiinţei noastre româneşti,
despre ce am fost aici şi ce trebuie să fim
în viitor”.


Sau, cum se exprima, succint, d-l Eugeniu Criste,
parafrazându-l pe Socrate: „… atunci,
aveau dreptul la cultură, acum, avem dreptul la
cuvânt” (şi, de ce nu, şi la o
atentă lectură!

F.R.C.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase