Îşi doreşte un retur pe cinste cu UTA

2Comentarii
ARAD – Atacantul Claudiu Drăgan aşteaptă cu nerăbdare reluarea pregătirilor, pentru a putea perfora porţile adverse.

Claudiu Drăgan a fost urmărit de neşansă la revenirea lui sub culorile alb-roşii. A muncit din greu pentru a ajunge, din nou, la potenţialul fizic respectiv forma care să îl recomande antrenorilor. Ocazia s-a ivit iar el nu a lăsat-o să scape, dând satisfacţie în partidele în care a evoluat. O ruptură musculară l-a scos însă, din păcate, din circuit şi, în ciuda faptului că şi-ar fi dorit să joace pe final de tur, nu a fost forţat, nevindecându-se complet. Acum, Drăgan se simte bine şi se gândeşte doar la retur, la felul în care va perfora porţile adverse.

Neimpresionat

 
„Cred că UTA nu a dezamăgit, ţinând cont şi de problemele dinaintea startului. Se putea, evident, mai mult. Nicio contracandidată nu m-a impresionat cu adevărat în această serie echilibrată. Nici Petrolul, nici CS Mioveni, nici măcar Voinţa Sibiu. Practic, fiecare meci a fost decis de câte un detaliu. În ceea ce mă priveşte, am fost încurcat de accidentare tocmai într-un moment în care îmi dădusem drumul la joc. Sper să mă revanşez într-un viitor cât mai apropiat”, spune fotbalistul.
 

Gânduri de promovare
 

Drăgan este de părere că UTA are potenţial, îşi poate continua urcuşul. „Formăm o echipă valoroasă. Promovarea depinde de o grămadă de factori. Noi suntem convinşi că ea poate deveni realitate. Vorba aceea: doar nu alergăm degeaba după minge. Rămâne să completăm voinţa prin putinţă”, mărturiseşte înaintaşul „Bătrânei Doamne”. Nici posibila plecare a lui Voiculeţ nu îl sperie: „Voiculeţ a avut o evoluţie apreciată, constantă, a marcat multe goluri. Ar fi o pierdere plecarea lui. Pe de altă parte, UTA s-a bazat şi pe reuşitele lui Ţucudean sau Capătă. Suntem aici să ne facem meseria şi nicio grupare nu stă într-un singur om”.

 
Acasă
 

Sărbătorile îl vor „prinde” pe Drăgan acasă, la Chişineu Criş, în mijlocul celor dragi. „Destul am fost departe de familie, adică vreo 15 ani, a venit vremea să stau liniştit. Profit de ocazie pentru a ura tuturor un Crăciun fericit, să le mulţumesc suporterilor şi să îi rog să ne susţină la fel”, a încheiat Claudiu.
 
A.H.


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor