22 de dosare de corupţie!

De Ioana Costas
22 de dosare de corupţie!
© Corupţia, judecată la Tribunalul Arad Foto: I.C.
Zeci de dosare de trafic de persoane, de grupuri infracţionale organizate,de trafic de droguri şi de corupţie au fost judecate la Tribunalul Arad în 2015.

La nivelul secţiei penale din cadrul Tribunalului Arad, în anul 2015, nu au existat complete specializate constituite în materia infracţiunilor de corupţie şi a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, deoarece – spun reprezentanţii instituţiei mai sus menţionate „numărul cauzelor în aceste materii este redus, nejustificându-şi existenţa unor complete specializate”.

Totuşi, anul trecut, în materia infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, pe rolul tribunalului au fost înregistrate 66 de cauze, din care 30 au avut ca obiect şi infracţiunea de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, pe lângă trafic sau consum de droguri în 29 de cauze şi trafic de persoane în şapte cauze. În ceea ce priveşte cauzele de corupţie, în cursul anului 2015, la nivelul secţiei penale a Tribunalului Arad au fost înregistrate 22 de cauze, din care 10 cauze au avut ca obiect luare de mită, 9 trafic de influenţă şi 3 cauze infracţiuni la Legea nr. 78/2000 – pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Pe infracţiuni de drept comun o pondere mai însemnată au avut-o cererile având ca obiect alte modificări ale pedepsei, adică 170 de dosare; contestaţiile la executare – 102 dosare; 24 de dosare au avut ca obiect infracţiuni de omor, iar 26 de cauze au avut ca obiect infracţiuni de evaziune fiscală.

69 de mandate de supraveghere

În camera de consiliu, în anul 2015, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Arad a soluţionat 82 de propuneri de arestare şi de prelungire a arestului preventiv şi 58 contestaţii împotriva încheierilor de arestare şi de prelungire a arestului preventiv, fiind emise 45 de mandate de arestare, 33 de cereri pentru autorizări de percheziţii domiciliare şi asupra sistemelor informatice şi a suporturilor de stocare a datelor informatice, fiind emise 89 de mandate de efectuare a percheziţiei. Potrivit registrului de evidenţă a sesizărilor privind supravegherea tehnică şi a celor privind reţinerea, predarea şi percheziţionarea trimiterilor poştale, în cursul anului 2015 au fost formulate un număr de 119 cereri de autorizare, de confirmare a interceptărilor şi înregistrărilor pe bandă magnetică ori de prelungire a mandatelor de supraveghere tehnică, în cadrul cărora judecătorul de drepturi şi libertăţi a emis un număr total de 69 de mandate de supraveghere tehnică.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară şi instanţa de control judiciar au soluţionat – în 2015 – 591 de cauze, 304 dintre ele reprezentând contestaţii împotriva hotărârilor prin care s-au soluţionat propuneri şi cereri pentru liberarea condiţionată.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase