VĂRȘAND. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vărşand au depistat, duminică seara, în zona de competență, 22 de persoane, adulți și copii, cetăţeni din Etiopia, Bangladesh, Afganistan şi Irak, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, călăuziţi de un cetăţean român.
Migranții au fost depistați la aproximativ 700 de metri faţă de linia de frontieră, în apropierea localităţii Pilu. Potrivit reprezentanților Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, cele 23 de persoane nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea fiind preluate şi transportate la sediul instituției, pentru cercetări.
„În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că 22 dintre cei conduşi la sediu sunt cetăţeni din Etiopia, Bangladesh, Afganistan şi Irak, 18 adulţi cu vârste cuprinse între 19 şi 52 de ani şi patru minori, cu vârste intre 15 şi 17 ani, solicitanți de azil în România. Împreună cu aceştia se afla şi un cetăţean român, în vârstă de 34 de ani, care urma să îi ajute pe cetăţenii străini să treacă ilegal frontiera în Ungaria”, au precizat autoritățile de frontieră. Migranții sunt cercetați pentru infracțiunea de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar cetățeanul român pentru trafic de migranţi.
foto: Poliția de Frontieră
Citiți principiile noastre de moderare aici!