27 de milioane de euro pentru fermieri

De Andreea Pintea
1Comentariu
27 de milioane de euro pentru fermieri
Zeci de proiecte au fost finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, Aradul atrăgând fonduri de 27 milioane de euro.

Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Arad gestionează proiecte de zeci de milioane de euro, fiind una dintre instituțiile ce fac ca implementarea finanțărilor în agricultură să decurgă fără probleme.

„La nivelul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ARAD și Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 5 VEST Timișoara (beneficiarii publici) pentru anul 2017, valoarea plăților efectuate către beneficiarii PNDR 2014-2020 din județul Arad se ridică la 27.100.351 euro”, explică Adrian Nogea, director OJFIR Arad.

Bani pentru sate

Printre măsurile importante accesate de satele din Arad se numără cea referitoare la dezvoltarea infrastructurii de bază din mediul rural. „Pe măsura de finanțare 7.2, OJFIR Arad a primit 20 de cereri de finanțare – în acest an, valoarea acestora fiind de 17.242.976 euro. Valoarea contractelor din zona de acoperire a OJFIR Arad – pe baza cererile depuse atât în acest an, cât și la finele anului trecut, este de 22.392.024 euro, plățile ridicându-se la 7.788.302 euro. Beneficiarii acestora sunt comunele Socodor, Semlac, Șagu, Ghioroc, Păuliș, Bârzava, Vladimirescu, Buteni, Brazii, Săvârșin, Zerind, Sintea Mare, Hălmagiu, Archiș, Fântânele, Șimand, Macea, Zimandu Nou, Vinga, Șiria. Proiectele inițiate de administrațiile din meniul rural au vizat de la modernizarea de străzi, la construcția sau modernizarea de unități școlare sau extinderea rețelelor de apă-canalizare”, a mai spus Nogea.

Tinerii vor la sat

O altă măsură importantă este cea care îi privește în mod direct pe tineri. 161 de tineri fermieri arădeni au solicitat sprijin pentru instalare în acest an, în total fiind alocate nu mai puțin de 7,15 milioane euro. „Suma maximă pe care o poate primi orice tânăr care dorește să înceapă o activitate agricolă este de 40 mii euro, avansul fiind de 30 mii euro”, explică directorul OJFIR Arad. În acest context, Adrian Nogea ne-a mărturisit că tinerii se îndreaptă în special spre zona legumiculturii și în mod surprinzător aleg să pornească o activitate agricolă și să rămână în satele de unde provin, decât să meargă la studii superioare.

Taguri: , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor