779 de dosare au fost depuse la Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Arad după 1 iulie 2016, dată de la care cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului (ICC) a fost majorat la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimul an înainte de naşterea copilului. Limita minimă a indemnizaţiei este de 1.063 lei, reprezentând 85% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată de 1.250 lei. Nu mai puţin de 2.145 de arădeni – adică 60% din totalul persoanelor aflate în concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului – beneficiază de indemnizaţia minimă. Cuantumul mediu al ICC, în judeţul Arad, este de 1.338 de lei (sub media pe ţară: 1.404 lei).
Acum, că ştim care e indemnizaţia minimă şi cea medie, să vedem care e maxima! Potrivit datelor furnizate de AJPIS Arad la solicitarea Jurnal arădean/ Aradon, cea mai mare indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului acordată în judeţul nostru este de 13.598 de lei! Adică puţin peste 3.000 de euro. Părintele care încasează aceşti bani a avut un venit lunar de 15.997 de lei, realizat din profesii liberale, conform ANAF.
Dar nu e singurul caz de „indemnizaţie fantastică”, în Arad. Top 10 cele mai mari indemnizaţii pentru creşterea copilului acordate în judeţul nostru e completat de următoarele sume: 9.552 lei, 7.757 lei, 7.282 lei, 6.128 lei, 6.127 lei, 6.023 lei, 6.019 lei, 5.802 lei şi 5.729 lei. Dintre beneficiari, şapte sunt mame şi trei sunt taţi. „Impactul bugetar pentru plata drepturilor aferente lunii iulie 2016 a fost mai mare cu 1.370.996 lei faţă de luna iunie 2016” – au precizat reprezentanţii AJPIS Arad, pentru Jurnal arădean/ Aradon.
În prezent, 3.522 de persoane din județul Arad beneficiază de indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului: 3.223 de mame şi 299 de taţi.
3.000 de euro pentru un copil
3.000 de euro pentru un copil
Aceasta e cea mai mare indemnizaţie lunară pentru creşterea şi îngrijirea copilului, încasată de un părinte din judeţul Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Actorul Andrian Locovei, din cadrul Teatrului „Regina Maria” din Oradea, a fost condamnat la 6 ani de închisoare sub acuzația de viol, într-un dosar în care partea vătămată este o actriță.
Local
Miercuri, 31 din cele 33 de paturi disponibile pe Secția Boli Infecțioase Copii a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad erau ocupate de pacienți cu rujeolă.
Advertorial
Star Taxi, cea mai mare aplicație de transport dezvoltată de o companie românească, își extinde serviciile în Arad. Cu peste 80% dintre șoferii de taxi din oraș prezenți în aplicație, Star Taxi va oferi un timp de preluare al clienților extrem de redus. De asemenea, utilizatorii au posibilitatea de a selecta opțiunea de plată dorită – card, numerar sau opțiunea corporate, prin serviciul Star Taxi Corporate dedicat companiilor, prin care acestea pot asigura transportul decontat angajaților.
Local
În ciuda vremii posomorâte, elevii Liceului Teoretic Adam Müller Guttenbrunn, s-au străduit să celebreze sosirea primăverii.
Local
Militarii din Cetatea Aradului și-au sărbătorit ziua alături de sute de copii de toate vârstele. Tinerii au avut ocazia să descopere ce înseamnă viața de soldat, să descopere o parte din tehnica militară, dar și poveștile din Cetate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!