Vorbim de învățătorii și profesorii care predau la clasele unde se studiază în limba germană și care, potrivit Ordonanței de Guvern 9/25 august, nu mai pot preda la orele de limba română. Profesorii s-au simțit nedreptățiți de această nouă prevedere, susținând că cel puțin la nivel de Arad nu au fost cazuri de rezultate îndoielnice ale muncii lor.
„Profesorii claselor cu predare în limba germană maternă de la Școala Gimnazială «Mihai Eminescu» sunt în grevă japoneză. Protestăm împotriva ordonanței care ne interzice să mai predăm disciplina Limba română la clasele pregătitoare și I – IV, pe motiv că n-am fi calificați (fals) și pentru că nu avem rezultate satisfăcătoare la această disciplină la examene sau teste naționale (de asemenea fals). Efectele acestei ordonanțe intră în contradicție cu predarea integrată și pun în pericol confortul școlilor mici printr-o expunere nejustificată la persoanele de referință fără calificare și experiență în predarea cititului-scrisului prin metode specifice perioadei preșcolare (clasa pregătitoare) și școlare mici (6-11 ani)”, este mesajul postat de profesorul Hannelore Pribac de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Arad.
Alături de cei de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Arad au intrat în grevă japoneză și cadrele didactice de la Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn”, Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Arad, Școala „Sf. Ana” Sântana, în total 25 de profesori.
Protestul cadrelor didactice a fost anunțat prin Sindicat.
4 școli arădene, în grevă japoneză
4 școli arădene, în grevă japoneză
Reactualizat la:
25 de cadre didactice din județul Arad, de la secția limba germană, au intrat în grevă japoneză chiar din prima zi a noului an școlar.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
Advertorial
,, Lucrări de reabilitare termică și modernizare spații de lucru la I.P.J. Arad și U.M. 0556 Arad”.
UT Arad
Dacă recursul nu va avea succes, conducerea UTA-ei e gata să profite de regulament și să trimită mii de copii în tribune.
Local
Mieii pot fi sacrificați în centre special amenajate în perioada 29 – 31 martie 2024, respectiv 22 aprilie – 3 mai, între orele 07:00 – 17:00.
Local
Arhitectul arădean Emil Anghel vorbește despre urmele rămase din trecut, despre memoria unui loc mai puțin cunoscut de arădeni, dar și despre modurile în care acesta ar putea fi readus la viață: hala tramvaiului electric de la intrarea în Pâncota.
Local
Restricțiile de circulație pentru vehiculele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone au intrat în vigoare vineri dimineață.
România
Reprezentanţii Rafinăriei Petromidia au informat că vineri dimineaţă a avut loc o aprindere în instalaţia de Hidrofinare Benzină, fiind stinsă fără a exista victime.
ARADON Sport local
Sumele pentru echipele fanion ale Aradului au crescut față de prima sesiune de anul trecut. 16 proiecte nu au întrunit punctajul minim.
Citiți principiile noastre de moderare aici!