49 de arădeni, victime ale căpuşelor

De Diana Dutu
8Comentarii
49 de arădeni, victime ale căpuşelor
© Fiţi atenţi când mergeţi la iarbă verde!
Cazurile au fost înregistrate la Unitatea de Primire Urgenţe din Arad, în primele 25 de zile ale lunii mai.

49 de arădeni au ajuns, de la începutul acestei luni până în prezent, la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean, cu muşcătură de căpuşe. „Au fost 35 de cazuri de adulţi şi 14 de copii, în creştere faţă de perioada anterioară, dat fiind că ne aflăm în sezonul căpuşelor. Dar nu au fost cazuri grave, complicate, încât să necesite internare. Au fost îndrumaţi spre Boli Infecţioase Adulţi, respectiv Boli Infecţioase Copii pentru urmărire, dacă apar cumva complicaţii” – spune dr. George Ciprian Pribac, director medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

În general, medicii le recomandă celor care cad victime căpușelor să se adreseze celei mai apropiate unități spitalicești. Aici, cadrele medicale extirpează căpuşa printr-un gest chirurgical şi recomandă câteva zile de tratament cu antibiotice. Dacă nu se face această intervenţie, capul căpuşei poate rămâne înăuntru, poate ajunge pe un vas de sânge şi poate genera, astfel, o serie de complicaţii medicale.

Pe de altă parte, sunt şi medici mai… relaxaţi care recomandă pacienţilor muşcaţi de căpuşe ca, în primele 72 de ore de la mușcătură, să ia (împreună) două tablete a câte 100 miligrame de Doxiciclină. Atât.

George Ciprian Pribac: Nu au fost cazuri grave, complicate, încât să necesite internare.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor