50 de locuinte ANL pentru medicii tineri din Cluj

FOTO politicalocala.ro
FOTO politicalocala.ro
De anul viitor, vor fi construite 400 de locuinţe ANL pentru tinerii medici în Bucureşti şi judeţele Timiş, Iaşi, Dolj şi Cluj. În Bucureşti vor fi realizate 150 de locuinţe, iar în celelalte judeţe câte 50.

Raed Arafat, ministrul Sănătăţii şi Eduard Hellvig, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, au semnat Protocolul de colaborare având ca obiect realizarea de locuinţe pentru specialiştii din Sănătate, în cadrul Programului de construcţie a locuinţelor destinate tinerilor şi implementat de ANL.

Potrivit Biroului de Presă al Ministerului Sănătăţii, lucrările pentru demararea construcţiilor vor putea începe în luna martie 2013 şi vor dura între 8 şi 12 luni.

Criteriile privind repartizarea locuinţelor vor fi stabilite de către Ministerul Sănătăţii.

Mai mulţi rezidenţi decât locuinţele oferite

Raed Arafat a subliniat că numărul medicilor rezidenţi este mult mai mare decât posibilităţile oferite de acest program. „Programul ANL este binevenit pentru tinerii noştri. Cu toate că numărul rezidenţilor este mult mai mare decât posibilităţile acestui program, este un pas care vine în sprijinul lor să locuiască acolo unde fac pregătirea, cu costuri minime. Lipsa locuinţelor este una dintre problemele majore cu care ne confruntăm. Mulţi medici cer transferul din unităţile unde sunt rezidenţi tocmai din aceste motive locative”, a declarat ministrul Sănătăţii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !