700 de nevoiași la „Masa Bucuriei”

De Vasile Filip
Alături de cei nevoiaşi
Alături de cei nevoiaşi
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, Centrul de Incluziune Socială al Arhiepiscopiei a desfășurat, în perioada 21-24 aprilie, o activitate filantropică de distribuire a peste 700 de pachete copiilor, vârstnicilor și oamenilor nevoiași.

Acest lucru a fost posibil datorită programului Patriarhiei Române “Masa Bucuriei” realizat în parteneriat cu S.C. SELGROS CASH & CARRY SRL. Beneficiarii pachetelor au fost credincioșii din zonele defavorizate din orașul Arad, Cantina Socială „Sf. Nicolae”, Centrul de zi „Nașterea Maicii Domnului” al Asociației Filantropia, Asociația „Bunavestire” a Parohiei Arad Șega I, comunități de romi, centre sociale și alte asociații.

„Centrul de Incluziune Socială al Arhiepiscopiei Arad, înființat în anul 2012, este parte integrantă a activităților derulate în cadrul proiectului „Implicarea clerului şi a membrilor comunităţilor parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopiei Albă Iulia”, implementat de Arhiepiscopia Aradului”, ne-a spus pr. cons. Gabriel Mariș.
Serviciile oferite în cadrul centrului sunt gratuite și vizează creșterea gradului de autonomie socială a beneficiarilor. Serviciile centrului, furnizate de personal specializat în asistență socială, sunt oferite pe criterii nediscriminatorii, oricărui beneficiar.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase