800 de nemulțumiți la Bac

De Eugen Rogojan
1Comentariu
800 de nemulțumiți la Bac
Numărul mare de contestații depuse de către elevii arădeni ne plasează între primele județe ale țării.

Informațiile oferite de Inspectoratul Școlar Județean Arad arată că, la nivelul județului nostru, un număr total de 781 candidați la Examenul de Bacalaureat Național, sesiunea iunie-iulie 2017, au fost nemulțumiți de notele obținute.

Cele mai multe contestații dintre cele 781 au fost depuse la proba Ea) Limba și literatura română, unde s-au înregistrat 313 contestații. Alte 224 contestații s-au înregistrat la Proba obligatorie a profilului, în timp ce 243 elevi au fost nemulțumiți de nota obținută la Proba la alegere a profilului. De cealaltă parte, un singur elev s-a arătat nemulțumit de nota obținută la Limba și literatura maternă, contestând-o.

Lucrările ale căror note au fost contestate de către absolvenții clasei a XII-a vor fi reevaluate în perioada 6-9 iulie 2017, urmând ca luni, 10 iulie, rezultatele finale ale primei sesiuni de Bacalaureat a acestui an să fie făcute publice de către Ministerul Educației Naționale.

Din punct de vedere statistic, situația de anul acesta a județului Arad este mai bună decât cea de anul trecut. Procentul de candidați care au reușit să obțină punctaj mai mare de nota șase la Examenul de Bacalaureat Național este cu 3,55% mai mare față de anul trecut, situându-se anul acesta la 64,91%. Procentul județului Arad este mai mic decât media națională, situată la 71,4%.

Pe lângă procentajul mai mare de elevi cu note peste șase, județul Arad a mai înregistrat o creștere față de anul trecut, și anume cea a mediilor de zece, având anul acesta trei elevi cu punctaj maxim, față de anul trecut, când nimeni nu a reușit această performanță.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor