În autoturismul său, jandarmii au găsit unelte de pescuit şi un recipient cu peşti vii din specia caras ce aveau dimensiuni sub cele prevăzute de lege. „Având în vedere că pescuitul, prin orice metode, al reproducătorilor, în perioadă de prohibiție și deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial reprezintă infracțiuni, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de sesizare, necesare organelor de urmărire penală”, a declarat maiorul Emilia Fînaţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad. Uneltele găsite au fost ridicate, în vederea confiscării, până la finalizarea cercetărilor.
A braconat caras pe Mureş
MILOVA. Un bărbat de 58 de ani din Arad a fost prins de jandarmii din Lipova la braconaj piscicol pe râul Mureş, în zona localităţii Milova.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
O provocare online pe care un tânăr a pus-o în practică în Oradea i-a adus un proces și o amendă penală pentru ultraj contra bunelor moravuri.
Local
Municipalitatea spune că, deocamdată, se va asfalta carosabilul din sensul giratoriu și până la urcarea pe pod. Lucrarea nu cuprinde podul și nici coborârea pe Nicolae Titulescu.
1
Local
Aceasta e valoarea estimată a investiţiei în modernizarea şi extinderea clădirii de pe 6 Vânători.
Local
Un proiect de hotărâre CLM privind atribuirea denumirii noii străzi se află, în prezent, la transparenţă.
Evenimente
Ei vor participa la Festivalul „Suflet de România” care se va desfăşura în weekend pe Domeniul Regal.
1
Advertorial
ADVERTORIAL. Consiliul Judeţean Arad a reuşit ceea ce foarte puţine Consilii Judeţene din ţară au putut: a câştigat 18 proiecte europene cu confinanţare de numai 2%! Adică, a câştigat peste 300 de milioane de lei şi a contribuit cu doar 6 milioane!
Citiți principiile noastre de moderare aici!