A doua expozitie National Geographic, deschisa in Galleria Arad

Reactualizat la:
A doua expozitie National Geographic, deschisa in Galleria Arad
În 1 noiembrie, Galleria Arad lansează cea de-a doua expoziție organizată în parteneriat cu National Geographic, denumită ‘’Ocean Soul’’. Șirul acestor evenimente derulate pe parcursul a trei ani reprezintă o premieră pentru vestul țării, arădenii având prilejul de a observa îndeaproape miracolele lumii, de această dată a celei oceanice, surprinse prin ochii unor profesioniști de talie mondială.

“Expoziția < Ocean Soul > se bucură deja de un precedent încununat de succes prin ceea ce a însemnat lansarea ‘’Iconic’’ în Galleria Arad, la începutul acestei veri. De această dată, Galleria Arad oferă arădenilor, de toate vârstele, ocazia de a admira exponatele, sub forma unor fotografii, desigur, într-un decor special, care îi va aduce mai aproape de ceea ce înseamnă mirajul vieții oceanelor”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.

Galleria Arad oferă copiilor o paletă variată de informații tematice în cadrul unor lecții deschise susținute în parteneriat cu specialiștii Parcului Natural ‘’Lunca Mureșului’’, în zilele de 6, respectiv 27 noiembrie a.c.

“Galleria Arad se implică în ceea ce înseamnă proces educațional prin diverse activități gândite special pentru cei mici, astfel încât, printr-un mod de lucru lejer, recreativ chiar, să își îmbogățească bagajul de cunoștințe. De această dată, încă de la deschiderea oficială a expoziției National Geographic în Galleria Arad, aceștia vor avea asigurat un cadru special în care vor fi implicați în diverse ateliere de lucru”, declară Tina Vîrlan, Mall Manager.

Expoziția ‘’ Ocean Soul’’ este deschisă în intervalul 1 noiembrie – 15 decembrie, zilnic între orele 10:00-22:00. Intrarea este gratuită!