A fost găsit agresorul fetei de 17 ani

36Comentarii
A fost găsit agresorul fetei de 17 ani
ARAD. Poliţiştii l-au prins pe bătăuşul de 40 de ani, acesta fiind cercetat pentru loviri şi alte violenţe.

Poliţiştii arădeni au reuşit să îl identifice pe bărbatul de 40 de ani care a bătut-o crunt pe o adolescentă de numai 17 ani.

„Agresorul a fost identificat, iar acum este cercetat pentru loviri şi alte violenţe”, a declarat Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad. Chiar dacă, momentan, suspectul este cercetat în stare de libertate, acesta ar putea fi arestat în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale de care va avea nevoie victima lui.

„Aşteptăm acum să vedem câte zile de îngrijiri medicale va avea nevoie fata pentru a-şi reveni. În funcţie de acest aspect, se va face încadrarea juridică, iar cercetările vor ar putea lua o altă turnură”, a ţinut să precizeze Ovidiu Liber. Reamintim că o elevă de 17 ani a ajuns la spital după ce, sâmbătă seara, a fost bătută măr de către un bărbat de 40 de ani. Din declaraţiile victimei, se pare că agresorul ar fi vrut să întreţină relaţii sexuale cu adolescenta, iar fata s-a opus.

Enervat la culme, bărbatul a încercat să o violeze, dar, pentru că nu a reuşit, a bătut-o cu bestialitate. Şi în prezent eleva de 17 ani se află internată în Spitalul Judeţean Arad, având multiple contuzii la nivelul feţei. „Acest bărbat trebuie să plătească pentru ce a făcut. Lucrurile nu vor rămâne aşa. Fata mea nici nu poate să îşi deschidă ochii, atât de umflaţi sunt”, a declarat mama victimei.

JA-A.G.



36Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor