Organizatoarea, dar şi scriitoarea Lia Faur este cea care a iniţiat acest proiect frumos ajuns la a 3-a ediţie cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad, al Centrului Cultural Judeţean Arad, al Bibliotecii Judeţene “A.D. Xenopol” şi al Asociaţiei Areis.
Seară lungă, proză scurtă
Cele patru zile şi seri de literatură au adus nume ale literaturii contemporane româneşti şi le-a provocat la lecturi, conferinţe şi discuţii pe marginea subiectelor propuse în acest an. Joi, 27 aprilie, la Galeria Delta a avut loc prima întâlnire a festivalierilor unde Lia Alb, Tudor Cretu, Ana Alexandrescu, Diana-Maria Bădică, Iulia Gherasim, Andrei Mocuța, Bogdan Munteanu şi Horia Ungureanu şi-au citit scrierile scurte pentru ca mai apoi să urmeze un dialog despre “Revista Iocan – Proza de azi – genul scurt”. Revista Iocan este prima revista de proză scurtă din Romania, gândită şi redactată de Florin Iaru, Cristian Teodorescu şi Marius Chivu cu scopul de a crea o emulaţie spre acest câmp literar atât de puţin exploatat în literatura română şi de a oferi un spaţiu de exprimare celor care deja au îmbrăţisat acest gen. Finalul de la Delta a culminat cu îndemnul lui Marius Chivu “Cumpăraţi cărţile autorilor pe care îi citiţi!”
SAD a luat apoi forma unui salon literar şi s-a mutat chiar în casele a trei iubitori de literatură, Flory Takacs, Lucia Tătuţ şi Mihaela Bercea, unde “doinaşii” au conversat într-un cadru mult mai relaxat şi jovial până tarziu în noapte.
Deschiderea oficială a avut loc vineri, 28 aprilie, de la ora 10.00 în Sala Ferdinand a Palatului Administrativ, unde Radu Vancu şi Dragoş Varga, doi conferenţiari ai Facultăţii de Litere şi Arte a universităţii din Sibiu au vorbit auditoriului despre “Modernitatea în înţelesul Cercului Literar de la Sibiu”, cerc din care facea parte şi Stefan Augustin Doinaş. Au mai luat cuvântul Alina Ledeanu, directorul revistei culturale “Secolul 21”, Doru Sinaci, directorul Centrului Cultural Judeţean şi chiar Gheorghe Falcă, primarul Aradului.
Ziua de vineri a continuat cu un maraton poetic moderat de Lia Faur şi Serban Axinte, la Turnul de Apă şi cu încă o serată literară în casa unei familia arădene, Horst & Antonela Ammann. Ultimele două zile de festival au condus “doinaşii” spre Librăria Corina şi Galeria Delta din nou, pentru lectură şi prezentare de carte, iar finalul s-a desfăşurat la Art Café sub forma unei discuţii moderate de Mihaela Bercea despre “Cultura subfinanţată”, un subiect care a inlocuit spiritul boem de până acum cu cel al realitaţii.
Prin “Zile şi Seri de Literatură Doinaş” s-a dorit cunoaşterea din interior a Aradului şi chiar s-a reuşit acest lucru, readucând la viaţă vechile saloane literare, atât de puţin cunoscute şi organízate în zilele noastre.
Citiți principiile noastre de moderare aici!