A început evacuarea locuitorilor din zonă

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă se va întruni peste jumătate de oră într-o şedinţă de urgenţă pentru a lua în discuţie situaţia de la Ocnele Mari.

La faţa locului se află deja o delegaţie formată din reprezentanţi ai Inspectoratului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, ai Ministerului Economiei şi ai Companiei Apele Române.

Armata şi jandarmeria a început evacuarea populaţiei din zonă, după ce tavanul minei de sare s-a prăbuşit în această dimineaţă. Barajul bazinului de retenţie s-a fisurat şi se poate prăbuşi în orice moment lăsând saramura să se reverse peste locuinţele din aval.

În jurul orei 5 dimineaţa, în urma prăbuşirii tavanului minei s-a format un crater uriaş, cu diametrul de peste 2000 de metri. Saramura a început să ţâşnească la suprafaţă, şi a umplut bazinul de retenţie de la baza minei într-o jumătate de oră. Autorităţile au dat ordinul de evacuare. Peste 100 de militari, jandarmi şi pompieri au început să-i scoată pe oameni din case. Întâmpină însă greutăţi, pentru că localnicii nu vor să-şi părăsească gospodăriile.

Saramura din lacul de acumulare este deversată cu două pompe care lucrează la capacitate maximă. Lucrătorii de la Apele Române vor începe să îmbrace digul exterior cu o folie, ca să încetinească alunecarea de teren.

În acelaşi timp, militarii fac ziduri de protecţie pentru a împiedica inundarea străzilor din jur.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !