A început vânătoarea de porţi în Arad

De Adriana Barbu
A început vânătoarea de porţi în Arad
De dragul clădirilor istorice ale municipiului, de dragul meşteşugurilor, a meseriei de tâmplar, a celei de fierar, de dragul artei, sunteţi provocaţi la un concurs de fotografie.  

Concurs de fotografie. Mai e încă valabilă vânătoare de porţi în Arad, demarată de câteva zile. Iar pe viitor va prinde viaţă o arhivă a frumoaselor porţi din Arad. Toţi cei care iubesc oraşul, clădirile lui vechi şi obiectele de artă, au fost invitaţi la o vânătoare de porţi de cei de CitiZenit. Care a fost invitaţia tinerilor de aici?

„Pentru a face cunoscută povestea porților uitate lansăm  concursul de fotografie „Vânătoarea de Porţi”. Prin acesta ne propunem să iniţiem o arhivă a porților interesante din Arad atrăgând atenția asupra importanței meştuşugurilor în păstrarea patrimoniului arhitectural. În următoarele zile, când treci pe lângă o poartă veche, dar frumoasă care ți se pare că ar putea fi restaurată sau când treci pe lângă una gata restaurată, fă o fotografie sau două, trimite-o la adresa de email contact@citizenit.ro cu mențiunea ”Vânătoarea de porţi”, împreună cu numele și numărul tău de telefon, iar noi o vom printa și introduce în Expoziția ”Vânătoarea de porți”, care va avea loc între 15-17 iulie 2016, în parcul Eminescu, în cadrul festivalului Strarad”.

Data limită a vânătorii de porţi (sau mai exact pentru trimiterea fotografiilor) este joi, 14 iulie 2016, ora 23.00. Fotografiile înscrise vor fi supuse votului public în timpul festivalului Strarad, iar autorul fotografiei care adună cele mai multe voturi va câştiga un hard-disk extern de 1TB.

Justificarea unei vânători

Dar de ce porţi din Arad, de ce vânătoare şi de ce acum?  „Cu toții ne plângem de clădirile cu potenţial arhitectural din orașul nostru, dar lăsate în paragină. Ne uităm la fațadele care tot mai des ajung pe asfalt şi rar băgăm în seamă tâmplăria degradată de timp și indiferență. Uităm că porțile și ferestrele fac parte dintr-un întreg, acesta fiind dominat de discrepanța dintre fațade renovate și tâmplăria albă de PVC. Înainte, meseria de tâmplar sau cea de fierar erau respectate, considerate chiar arte, în care meșterii se întreceau în talentul lor de a sculpta lemnul sau de a modela fierul, de a crea porți cu modele cât mai primitoare”, îşi spună povestea concursului de porţi tinerii de la CitiZenit.

La concurs pot fi înscrise maxim 2 fotografii de autor iar fotografia câştigătoare va fi selectată pe baza voturilor date de public în Parcul Eminescu în acest weekend, la festival. Autorii fotografiilor vor rămâne anonimi până la încheierea perioadei de votare. Când vom afla care este câştigătorul vânătorii de porţi? Duminică, 17 iulie, ora 20.00, în Parcul Eminescu, aproape de final de STRARAD.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase