A încercat să se sinucidă în faţa copilului

1Comentariu
A încercat să se sinucidă în faţa copilului
ARAD – O femeie de 42 de ani a încercat să se sinucidă, dar a fost salvată de soţul ei.

O femeie a încercat să îşi ia viaţa chiar în faţa copilului ei de nouă ani. Se pare că L.M., de 42 de ani, a consumat alcool timp de mai multe ore împreună cu soţul ei.

La un moment dat, fără niciun motiv anume, după cum spune bărbatul, L.M. a încercat să se spânzure, şi asta chiar în faţa fiului ei în vârstă de nouă ani. Potrivit poliţiştilor care s-au deplasat la faţa locului, din cauza sperieturii, copilul s-a ascuns sub plapumă şi a aşteptat minute în şir ca mama lui să se potolească.

Ciudată este atitudinea soţului sinucigaşei care a aşteptat ca femeia să se agaţe în ştreang, după care a sunat la 112, cerând intervenţia Poliţiei. Oamenii legii au luat-o pe sinucigaşă şi au dus-o la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean. Odată ajunsă la spital, femeia a creat un scandal monstru în saloanele spitalului, refuzând intervenţia medicilor, lovind şi înjurând pe toată lumea care îi stătea în cale.

Până la urmă doctorii de la UPU au reuşit să o sedeze şi au trimis-o la Spitalul de Psihiatrie. Din informaţiile primite, se pare că sinucigaşa este cunoscută ca având afecţiuni psihice, dar, până acum, niciodată nu s-a manifestat atât de violent.

JA-A.G.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor