ARAD. Tentativa de omor a avut loc în luna decembrie 2014 când bărbatul i-a lovit de mai multe ori pe tatăl și fratele său cu o sabie. În urma loviturilor primite, cele două victime au avut nevoie de intervenția chirurgilor. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad „în seara zilei de 12.12.2014, inculpatul H.I.A. le-a aplicat mai multe lovituri cu o sabie tatălui H.I. și fratelui său H.F.O în imobilul în care locuiau împreună, generându-le mai multe leziuni care au necesitat intervenții chirurgicale de urgență”. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat. Dosarul a fost înaintat Tribunalului Arad spre soluționare.
A incercat sa-si omoare tatal si fratele cu o sabie
Procurorii arădeni au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat care a încercat să-și omoare tatăl și fratele cu o sabie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE.
Local
Prin programul Prima Conectare la Apă și Canalizare, 73 de gospodării din Nădlac vor benefia de utilități.
UT Arad
UTA dă peste FCSB în semifinală, calificarea urmând să se decidă în dublă manșă.
Local
În această dimineață un autocamion care circula pe DN 79 a spulberat un pieton, accidentul soldându-se cu moartea pietonului.
1
Local
Într-o ședință extraordinară convocată pe data de 24 aprilie, consilierii locali sunt chemați să aprobe bugetele CET Hidrocarburi Arad, Recons Arad, GCA Arad, TOP Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!