A intors scorul spectaculos

De Leo Sfara
A intors scorul spectaculos
Pecica. După un tur catastrofal, Progresul Pecica a „schimbat liniile”. Alți conducători, alți antrenori și alți jucătorii. Noii investitori sunt foarte interesați de soarta echipei, toți luând loc la tribuna oficială a stadionului din Pecica. Au suferit când echipa lor era condusă și au exultat când a întors rezultatul.

În prima parte, câteva ocazii ratate de Trif et comp. au făcut ca ele să se răzbune, iar în minutul 29 Șiriana Șiria să preia conducerea pe tabela de marcaj, Fl. Rus șutând cu sete în plasa porții lui Grozav (foto).

După odihnă, liniștiți, jucătorii gazdă au pus stăpânire pe joc și au reușit să marcheze de trei ori. Șiclovan și Trif au întors repede rezultatul (min. 55 și 58), pentru ca același Șiclovan, în min. 68 să închidă meciul la scorul de 3-1.

Pecica: Grozav – Bărbos, Nadiu, Șiclovan, A. Ponta – Vasilca, Gh. Ponta, Arsene, Baicu (Stoian, Pop), Gornic (Mureșan) – Trif. Siria: Rus – Bilan, Crișan, Cernat (Căta), Ruja – Negrea, Borteș (Pădureanu), Mărușteri (Rădac), Fl. Rus, Fl. Popa – A. Gligor. Au arbitrat: I. Nicoraș – la centru, C. Băla și G. Hărduț – asistenți. Obs. AJF: R. Babău și C. Tiulea.

Pita de Pecica e, oficial, brand local!

Toata Pecica va avea apa



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase