A murit Dan Iosif

2Comentarii
A murit Dan Iosif
Deputatul PSD Dan Iosif a încetat din viaţă la vârsta de 57 de ani.

Dan Iosif a murit în această dimineaţă, într-un spital din Rusia, din cauza unui cancer pulmonar.

Dan Iosif a fost membru al Partidul Social Democrat, iar din 2004 a ocupat funcţia de deputat. La Revoluţia din ’89 s-a numărat printre liderii manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti.

După această perioadă a devenit un fidel adept politic al lui Ion Iliescu, urmându-l îndeaproape prin toate partidele – FSN, FDSN, PDSR şi mai apoi PSD. În perioada 1996-2000 a fost consilier prezidenţial al acestuia.

Deputatul PSD a fost audiat în 2006 în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, numărându-se printre cele 20 de persoane cercetate pentru subminarea puterii de stat şi crime împotriva umanităţii. De asemenea, el s-a aflat şi în atenţia procurorilor în dosarul aurul dacilor. Iosif a fost indicat de martori sub acoperite ca posibil beneficiar al brăţărilor dacice, însă procurorii au decis neînceperea urmăririi penale în cazul său.

În această vară (2007), după ce RA-APPS a declarat că demnitarii care locuiesc abuziv în casele de protocol vor fi evacuaţi, Iosif a ameninţat că-şi aruncă locuinţa în aer. Deşi trebuia să predea locuinţa de serviciu cu ceva timp în urmă, el a solicitat ca mai întâi să-i fie restituiţi banii pe care i-a investit în imobil.

 



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor