Tragedie, miercuri dimineaţă, la Petriş. Un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost victima unui accident de muncă petrecut în Valea Lungă, la aproximativ opt kilometri de sat. Evenimentul s-a întâmplat în jurul orei 9.00. Bărbatul era angajat ca şofer pe TAF, la o firmă din Maramureş care exploatează pădurea în zonă.
„Au fost implicate trei societăţi: proprietarul pădurii, o societate cu acţionariat belgian, o firmă de Timişoara care se ocupă cu transportul lemnului şi o firmă de Maramureş, de la care a fost şi victima, care se ocupă de exploatare. Şoferul de pe forwarder – un utilaj care împinge buştenii – a cerut ajutorul conducătorului de pe TAF-ul firmei maramureşene, pentru că i se dezumflase un cauciuc. I-a cerut să îl ajute la umflatul roţii pentru că TAF-ul are compresor. TAF-istul – un bărbat în vârstă de 62 de ani – a coborât din maşină. Apoi s-a urcat cu un picior pe scara TAF-ului ca să pornească cheia aflată în contact, fără să se uite că era în viteză. Atunci TAF-ul a început să meargă, a luat-o la vale până a căzut într-o râpă de aproximativ 15 metri. TAF-istul a intrat în cabină şi a încercat să oprească probabil utilajul, n-a mai apucat, TAF-ul s-a răsturnat şi acoperişul cabinei aproape că i-a secţionat picioarele. El rămăsese cu picioarele afară şi cu corpul înăuntru, practic, iar TAF-ul s-a răsturnat peste picioarele lui şi i le-a secţionat, bărbatul murind din cauza hemoragiei” – a explicat, pentru Jurnal arădean / Aradon, Ecaterina Isac, inspector şef al ITM Arad.
O echipă a Inspectoratului Teritorial de Muncă s-a deplasat la faţa locului, în vederea efectuării cercetărilor pentru elucidarea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, a cauzelor care l-au determinat, a măsurilor de securitate şi sănătate în muncă care nu au fost luate sau respectate şi a persoanelor care se fac vinovate de aceasta.
A murit după ce TAF-ul pe care lucra i-a secţionat picioarele
A murit după ce TAF-ul pe care lucra i-a secţionat picioarele
Reactualizat la:
Nenorocirea s-a întâmplat într-o pădure aflată la 8 km de comuna arădeană Petriş. Victima avea 62 de ani.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
Forumul Economic Internațional de la Arad a început cu dezbaterile despre crizele actuale și viitoare, impactul lor în economie și măsurile ce pot fi luate.
Local
Președintele Organizației Municipale PNL Arad, Sergiu Bîlcea, a anunțat că va candida în echipa liberală pentru Consiliul Județean Arad.
Local
Primăria va interveni cu tratament chimic și împotriva țânțarilor adulți, dar și a căpușelor.
Advertorial
ADVERTORIAL. Un interviu cu Dr. Ravindra Singh, Medic primar Gastroenterologie, Policlinica Arad, Rețeaua de sănătate Regina Maria.
Ştiri sportive
Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2024, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi seara, la Viena.
Mapamond
Argentina a cerut să devină „partener global” al NATO, solicitare transmisă formal Alianţei în cadrul unei întâlniri pe care ministrul argentinian al apărării, Luis Petri, a avut-o la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, relatează joi agenţiile EFE şi Reuters.
1
Mapamond
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi, la Tokyo, o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, pe care o acuză că păstrează pe aplicaţia sa de navigaţie recenzii pe care ei le consideră incorecte, relatează Kyodo. Reclamanţii cer despăgubiri totale de 1,4 milioane yeni (9.000 de dolari).
Citiți principiile noastre de moderare aici!