A nins abundent la Moneasa și se circulă greu

De M.B.
22Comentarii
A nins abundent la Moneasa și se circulă greu
© FOTO: Facebook - grup Radar Arad
Drumurile din zona stațiunii montane sunt acoperite cu zăpadă în strat ce ajunge la 20 de centimetri, conform autorităților locale.

Mai mulți șoferi au reclamat că se circulă foarte greu pe unele drumuri din nord-estul județului și au postat pe internet fotografii cu zăpada viscolită care acoperă partea carosabilă și îngreunează circulația auto. Șoferii au scris că intrarea în Moneasa a fost blocată câteva ore, pe parcursul nopții, de un copac rupt de vijelie, iar stratul de zăpadă a fost mare, pentru că nu s-ar fi intervenit cu utilaje.

Viceprimarul comunei Moneasa, Raul Groza, ne-a confirmat situația, afirmând că toată noaptea de joi spre vineri a nins abundent în zonă. ”Stratul de zăpadă pe munte este de 35 de centimetri, iar pe șosea are undeva la 20 de centimetri. Problema este că e zăpadă umedă, foarte alunecoasă, pentru că se topește, ceea ce face circulația auto dificilă. Suntem nemulțumiți de intervenția necorespunzătoare a utilajelor de deszăpezire, doar unul a fost văzut toată noaptea”, a declarat viceprimarul.

Acesta a spus că utilaje ale primăriei au intervenit în zona localității, dar pe drumul județean responsabilitatea revine Consiliului Județean.

Viceprimarul a adăugat că, în cursul nopții, un copac rupt de vijelie a blocat parțial accesul în comună, iar mai multe cabluri de internet, tv satelit și telefonie sunt rupte. ”Am tăiat copacul și am eliberat drumul, iar acum așteptăm echipele companiei de telecomunicații să rezolve problema cablurilor”, a spus edilul.

Conform relatărilor șoferilor, se circulă cu dificultate și pe drumurile din zonele Vârfurile, Gurahonț și Avram Iancu.

Reprezentanții Consiliului Județean afirmă că s-a intervenit cu utilaje pe toate drumurile cu probleme și că nu există blocaje.



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor