A „nins” cu premii de fidelitate

De Diana Dutu
A „nins” cu premii de fidelitate
© Cititorii, acasă la Jurnal arădean FOTO: ANDREEA PINTEA
Dacă afară au fost fulgi de zăpadă, în redacţia JA a „nins” cu premii de fidelitate. Zece abonaţi au fost premiaţi.

Jurnal arădean i-a premiat, ieri, cu câte 200 de lei pe cei mai norocoşi dintre abonaţii săi. Premiile de fidelitate din luna februarie au ajuns în posesia câştigătorilor.

„Suntem abonaţi de 30 de ani la ziar şi suntem foarte mulţumiţi de el. E pentru a treia oară când câştigăm la «Fidelitate», după 1996 şi 2012” – mărturiseşte Mihai Moţ, soţul câştigătoarei Maria Moţ din Şepreuş. Iar ca să nu credem că ne păcăleşte, ne-a adus ziarele de acum şase, respectiv 22 de ani, drept dovadă.

Şi Ilie Zaharia din Curtici a „recidivat” la concursul „Premiile de fidelitate Jurnal arădean”, câştigând pentru a patra oară. „Citim ziarul din filă în filă şi suntem foarte mulţumiţi că găsim informaţii din toate domeniile” – spune abonatul norocos. Petru Nistor din Zimand a câştigat, şi el, pentru a patra oară. E satisfăcut atât de câştig, cât şi de Jurnal arădean căci „cuprinde tot. Îl citim din scoarţă în scoarţă.”

1-fotochenar-fidelitate

Eva Ardelean din Neudorf îi întrece pe toţi: a câştigat pentru a şasea oară la concursul destinat abonaţilor noştri! Jurnal arădean a mai premiat-o în 1996, 2007, 2011 şi 2014 – de două ori. La atâta noroc, sigur o să ne mai calce pragul! Desigur, cu condiţia să se aboneze şi să se înscrie la concurs.

Maria Scrofan se declară, şi ea, mulţumită de Jurnal arădean, pe care îl citeşte în întregime. „Poate mai puţin sportul, dar în rest citesc tot. Şi mă duc de trei-patru ori până la cutia poştală să verific dacă nu a venit ziarul, să-l am, să-l văd cât mai devreme” – povesteşte fidela Jurnal arădean.

„Sunt un abonat fidel, abia aştept poştaşul să vină cu ziarul, să-l pot citi da capo al fine, toate paginile” – spune arădeanul Gheorghe Rainescu, în numele soţiei sale, Doina, titulara câştigului. Îi plac în special paginile de sport, la fel ca lui Teodor-Florin Daşcău, din Cermei, care recunoaşte că de asta se şi abonează la Jurnal arădean: pentru sport şi pentru programele TV. „Suntem mulţumiţi de ziar pentru că ne informează” – conchide Mircea Achiţei din Arad.

Ce fac cu banii?

Gheorghe Rainescu va împărţi premiul de fidelitate cu soţia, dar o parte din bani îi va folosi pentru a-şi face abonament în continuare la Jurnal arădean. Având în vedere că 1 şi 8 Martie sunt foarte aproape, Petru Nistor va dărui cei 200 de lei soţiei şi fiicei sale. Eva Ardelean împarte banii cu nepotul Cătălin care a adus-o la Arad pentru a participa la premierea câştigătorilor „Premiilor de fidelitate JA”. „Am o fată şi o nepoată studentă în anul trei la Timişoara şi mă bucur că pot să le fac un cadou de 1 Martie, din banii mei” – mărturiseşte, bucuroasă, Maria Scrofan. Ilie Zaharia va folosi cei 200 de lei pentru a-şi reînnoi abonamentul la Jurnal arădean, până la sfârşitul anului. Nepotul familiei Moţ din Şepreuş face majoratul pe 22 martie, aşa că premiul de fidelitate va fi direcţionat către el.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !