A plătit 10.000 euro pentru un Range Rover furat

De Ioana Costas
5Comentarii
A plătit 10.000 euro pentru un Range Rover furat
S-a prezentat la frontieră cu un autoturism Range Rover Evoque furat, pe care a plătit 10.000 de euro.

Este vorba despre un cetăţean bulgar, în vârstă de 31 de ani, care s-a prezentat la PTF Nădlac II de pe autostradă la volanul maşinii care era căutată de autorităţile italiene. La controlul de frontieră, bulgarul a prezentat pentru autoturism un certificat de înmatriculare emis de autorităţile italiene şi un contract de vânzare – cumpărare de la o societate comercială din Italia. În urma verificărilor în baza de date s-a constatat că autoturismul era căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Italia în 1 iulie 2016. Şoferul a declarat poliţiştilor de frontieră că a achiziţionat autoturismul din Italia, contra sumei de 10.000 euro şi că nu avea cunoştinţă de faptul că acesta ar avea probleme. „Autoturismul, cu o valoare de piaţă de peste 25.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad, până la finalizarea cercetărilor, în cauză poliţiştii de frontieră întocmind acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire”, au precizat reprezentanţii STPF Arad.

rover2 (1)5555



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor