A plecat printre îngeri la doar 14 ani!

De Daniel Scridon
Reactualizat la:
6Comentarii
A plecat printre îngeri la doar 14 ani!
Denis, fiul fostului fotbalist al UTA-ei, Cosmin Paşcovici a pierdut pariul cu viaţa, după 17 operaţii pe creier şi o luptă de peste zece ani.

Dramă în familia unui fost fotbalist al echipei UTA, Cosmin Paşcovici. În perioada 2007-2009, jucătorul a îmbrăcat tricoul alb-roşu al grupării arădene, pe vremea când problemele fiului său, Denis, erau la început. Lupta pentru supraviețuire a început pentru Denis în 2006, pe când avea numai doi ani și suferea deja prima lui intervenție chirurgicală pe creier pentru îndepărtarea unor tumori canceroase. De atunci, a mai fost operat de alte 16 ori pe creier, din care îi mai rămăsese numai 20%.

În 2011, când Denis suferea cea de-a 12-a intervenție chirurgicală, medicii de specialitate le-au dezvăluit părinților că totul ar fi pornit de la anumite radiații pe care chiar ei le-au suferit ca urmare a exploziilor de la Cernobîl din 1986. Peste 400.000 de euro au cheltuit Cosmin Pașcovici și soția sa pentru plata operațiilor și tratamentelor de care Denis a avut nevoie de-a lungul timpului. Ca să facă rost de aceste sume, Cosmin Pașcovici a renunţat la cariera de fotbalist şi a plecat să muncească în Franța.

De curând, fiul lui Cosmin Pașcovici şi-a făcut buletinul, realizare de care tatăl său era foarte mândru. Starea sa de sănătate era tot mai precară însă, iar weekend-ul trecut a suferit un atac cerebral, decedând miercuri seară pe patul de spital. Din cauza multiplelor ședințe de chimioterapie și radioterapie, dar și a operațiilor complicate, Denis Pașcovici era imobilizat în scaunul cu rotile, fără a mai avea posibilitatea de a se deplasa.

„Zbor lin, Denis!”

Mama lui Denis, Ionela Adina Paşcovici, a postat un mesaj de adio pe pagina de Facebook: „Zbor lin, Denis! Te voi iubi mereu şi te voi păstra pe veci în inima mea, pentru că acolo ai locul tău, pe care nimeni nu-l va putea ocupa vreodată!”

Tatăl său, Cosmin Paşcovici, le-a cerut fotbaliştilor echipei naţionale – pentru care a bifat şi el o selecţie, într-un 2-0, cu Andorra – printr-un mesaj video să câştige meciul cu Lituania pentru Denis: „Dacă puteţi meciul ăsta să-l jucaţi pentru Denis, un fan mare al echipei naţionale. Mi-aş dori din toată inima să câştigaţi pentru el”.

Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Denis!



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor