Pe vremea lui nu se foloseau apelativele de ”mister” sau ”profu”. La Vagonul era nea Tomiţă, nea Hăran sau nea Petre. Nea Tomiţă a antrenat şi pe UTA şi pe Vagonul. Mi-a fost antrenor la Vagonul şi ţin minte că-mi zicea : “Măi Ioane…nu mai umbla cu bărcile alea (erau la modă prin anii 70 saboţii ăia mari de lemn cu ţinte pe margini, mascaţi de pantalonii trapez), că de aia faci intindere musculară”.
Era un fin tactician şi un mare pedagog. La fel de mult ca şi fotbalul a iubit şi pescuitul. Îşi petrecea zile şi nopţi întregi pe malul Mureşului, cu undiţa-n apă, alături de prietenul lui Radin Duşan, urcat şi el în ceruri de câţiva ani. Fiul său, Horia, a cochetat şi el cu fotbalul, dar s-a ataşat mai tare de cealaltă pasiune a tatălui său, pescuitul. În această seară, Horia, ne-a anunţat că nea Tomiţă a plecat după prietenul său, Duşan.
Trupul său este depus la capela cimitirului Eternitatea. Prietenii din familia fotbalului arădean îl pot conduce pe ultimul drum, miercuri, ora 13.
Dumneazeu să-l odihnească!
Citiți principiile noastre de moderare aici!