A primit răspuns

A primit răspuns
ARAD – Preşedintele PC Arad, deputatul Lia Ardelean, a primit răspuns la documentul trimis ministrului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Paul Păcuraru, referitor la respingerea propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice de către plenul Camerei Deputaţilor.

Lia Ardelean şi-a exprimat nemulţumirea faţă de neadoptarea respectivei legi, după ce, anterior votului final, convenise cu ministrul Muncii asupra textului propunerii, care facilita pensionarilor fără posibilităţi materiale să primească consiliere juridică gratuită.

„MMFES îşi menţine punctul de vedere conform căruia consilierea juridică gratuită acordată de autorităţile administraţiei publice locale persoanelor vârstnice reprezintă o necesitate.

Totuşi, ideea ce a stat la baza iniţiativei legislative propuse de dumneavoastră a fost preluată în proiectul de lege privind protecţia drepturilor persoanelor vârstnice elaborat de MMFES”, se arată în răspunsul primit de deputatul conservator de la ministrul Paul Păcuraru.

„Mi-am exprimat în mod firesc nedumerirea faţă de votul deputaţilor PNL împotriva unei iniţiative legislative agreeate de ministrul PNL al Muncii. Chiar dacă nu va rămâne în istorie ca fiind legea mea, nu pot decât să mă bucur că am contribuit la rezolvarea unei alte probleme spinoase a pensionarilor, la fel ca şi alte propuneri anterioare pe care le-am elaborat în sprijinul persoanelor vârstnice, devenite legi prin ordonanţe ale Guvernului”, a subliniat Lia Ardelean după primirea documentului de la Paul Păcuraru.

A.G.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !