A provocat un accident și a fugit de la fața locului. Șoferul vinovat consumase alcool

De Ioana Costas
1Comentariu
A provocat un accident și a fugit de la fața locului. Șoferul vinovat consumase alcool
Un tânăr de 28 de ani, din Pâncota, a provocat un accident soldat cu rănirea unei femei în vârstă de 50 de ani, apoi a fugit de la locul faptei. A fost depistat de polițiștii din Șiria, descoperindu-se că a consumat băuturi alcoolice.

Incidentul rutier a avut loc luni seara, în jurul orei 22:30, pe drumul înspre Horia.

„În seara zilei de 9 iulie, în jurul orei 22,30, o persoană de sex masculin a condus un autoturism pe DJ 709, înspre localitatea Horia, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de o femeie de 50 de ani, din Șiria. În urma coliziunii, femeia a fost rănită ușor, însă bărbatul, înainte de sosirea organelor de poliție, a părăsit locul accidentului. După aproximativ două ore, cel în cauză a fost depistat de polițiști pe raza localității Șiria, stabilind că este vorba despre un tânăr de 28 de ani, din Pâncota. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,27 mg./l. alcool pur în aerul expirat”, au declarat reprezentanții IPJ Arad. Potrivit acestora „conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor