A sărit gardul şi i-a dat cu cărămida în cap

De Ioana Costas
A sărit gardul şi i-a dat cu cărămida în cap
© Îngrijiri medicale
S-a întâmplat la Beliu, acolo unde un vecin supărat a sărit gardul în curtea unui consătean şi l-a lovit cu cărămida în cap. Bărbatul lovit în cap a ajuns la spital, având nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale, în timp ce agresorul a fost trimis în judecată.

„Păţania” a ajuns în atenţia procurorilor care au stabilit, în urma cercetărilor efectuate, că „inculpatul Fekete Cristian, în noaptea de 3 spre 4 octombrie 2015, a pătruns fără drept, în curtea locuinţei persoanei vătămate B.T., din localitatea Beliu, judeţul Arad, după care l-a lovit cu o cărămidă în cap, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat 10-12 zile de îngrijiri medicale”.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu l-au trimis în judecată pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi violare de domiciliu. Dosarul va fi soluţionat de către Judecătoria Ineu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase